L4 Preşedintele Ozanei Târgu Neamţ – suspendat o lună

Preşedintele formaţiei Ozana Târgu Neamţ, Victor-Andrei Isache, a fost suspendat de Asociaţia Judeţeană de Fotbal (AJF) Neamţ pentru o lună, se precizează într-un comunicat...

Fotbal: Cine se salvează de la retrogradare în Liga a 3-a

Ceahlăul are doar şanse teroretice pentru salvarea de la retrogradare, cu o etapă înainte de încheierea sezonului regulat, chiar dacă pietrenii au cedat “lanterna...

Șefia IȘJ Neamț, neschimbată chiar și după concursuri?

În 15 mai, candidații din județul Neamț au fost programați pentru testări, în vederea ocupării funcțiilor de inspectori școlari generali adjuncți și cea de...

Cele patru proiecte erau trei (cu o suplimentare) la Consiliul Județean...

Consilierii județeni din Neamț s-au întrunit în ședință extraordinară luni, 28 martie, pentru a vota patru proiecte mari și late – alocarea unor bani...

Ziua Vânătorilor de Munte sărbătorită la Târgu-Neamț

Ca în fiecare an, pe 3 noiembrie va fi sărbătorită Ziua Vânătorilor de Munte la Târgu-Neamț, ocazie cu care autoritățile locale vor aduce un...

Adrian Alui Gheorghe, nominalizat la premiile Uniunii Scriitorilor cu „Laika”

Scriitorul Adrian Alui Gheorghe a fost nominalizat, săptămâna aceasta, la unul dintre premiile Uniunii Scriitorilor din România, pentru 2014. El a fost nominalizat la categoria...

CUPA ROMÂNIEI Voinţa Ion Creangă-Victoria Horia, derby-ul sferturilor

Voinţa Ion Creangă-Victoria Horia se anunţă meciul vedetă al sferturilor de finală ale Cupei României Timişoreana (faza judeţeană). Partida este programată miercuri, 9 mai,...

Pe cine a plătit Publiservul pentru a ieși din insolvență?

Publiserv S.R.L., firma care are în administrare drumurile din municipiul Piatra Neamț, a ieșit din insolvență, după cum a fost anunțat pe portalul Tribunalului...

Pătuțuri și lenjerii donate Maternității prin Crucea Roșie Neamț

Maternitatea și secția de nou-născuți a Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț au primit 264 de cearceafuri și 6 pătuțuri, donate de firma Procter&Gamble. De...

Angajatorii verificați de ITM Neamț au majorat salariile minime, fără excepție

Firmele din Neamț verificate de inspectorii de muncă au respectat, fără excepție, obligația de a majora brutul minim la 1.900 lei. Controalele derulate au...

TÂRGU NEAMŢ: Lalelele plantate de Eurosal, furate cu sârg!

Odată cu venirea primăverii, la Târgu-Neamț, autoritățile locale au amenajat pe arterele principale ale orașului jardiniere cu flori de toate tipurile, cu ajutorul celor...

Victimele traficanților sunt scutite de asigurarea de sănătate

Una din noutățile aduse în fiscalitate, anul acesta, este scutirea de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate în cazul victimelor traficului de...

Costel Ilie şi-a găsit echipă! Vezi unde antrenează!

Costel Ilie a ajuns la un acord cu reprezentanţii clubului de liga a III-a, Aerostar Bacău, după ce a demisionat de la Ceahlăul, în...

Maximum de puncte pentru Futsal Ceahlăul

Băieţii de la Futsal Ceahlăul au obţinut a treia victorie la rând în campionatul Ligii a II-a, respectiv a doua în deplasare. Ultima lor...

Spitalul Judeţean Neamţ: 1.000.000 lei pentru reabilitarea Pediatriei

Întreaga clădire unde se află secția Pediatrie a Spitalului Județean Piatra Neamț va intra în reabilitare și renovare completă în luna septembrie. Astăzi, 31...

PIATRA NEAMŢ: CSM Târgovişte (F) şi VM Zalău (M) au cucerit...

CSM Târgoviște a câștigat, în premieră, Cupa României la volei feminin, duminică, 10 aprilie, în Sala Polivalentă din Piatra Neamț. Dâmboviţencele au învins în finală...

TÂRGU-NEAMŢ: „Zilele Cetății” pe ultima sută de metri

Administrația locală din Târgu-Neamț face ultimele pregătiri pentru organizarea manifestărilor dedicate „Zilelor Cetății”, ce vor avea loc în perioada 2-5 iulie. Ediția de anul...

IPJ Neamț s-a înnoit cu 16 autospeciale

Inspectoratul de Poliție Judeţean (IPJ) Neamț și-a reîntregit parcul de autospeciale cu 16 mașini Dacia Logan nou-nouțe. Acestea au fost achiziționate în baza programului...