0:00

TÂRGU-NEAMŢ: „Zilele Cetății” pe ultima sută de metri, ZCH NEWS - sursa ta de informații
Liviu Pancu şi Daniel Harpa

Administrația locală din Târgu-Neamț face ultimele pregătiri pentru organizarea manifestărilor dedicate „Zilelor Cetății”, ce vor avea loc în perioada 2-5 iulie. Ediția de anul acesta va cuprinde pentru prima oară și o conferință națională la care vor participa oameni de cultură importanți din România și care va fi moderată de actorul și europarlamentarul Mircea Diaconu. De asemenea, primarul Daniel Harpa ne-a mărturisit că în acest an Festivalul de cavaleri și domnițe va fi mult mai grandios decât ediția precedentă.

„În cadrul Zilelor Cetății vom organiza pentru prima dată în Târgu-Neamț o conferință națională pe teme de patrimoniu cultural la care vor participa cei mai importanți oameni de cultură din România. Moderatorul acestei conferințe va fi actorul și europarlamentarul Mircea Diaconu. Tema conferinței va fi Orașele de azi, orașele de mâine. Rolul monumentelor istorice în dezvoltarea acestora. Această conferință se va desfășura în prima zi din programul Zilelor Cetății, mai exact pe 2 iulie la Casa Culturii Ion Creangă. Organizatorii acestei conferințe sunt Primăria Târgu-Neamț, Consiliul Județean, Casa Culturii Ion Creangă, iar parteneri sunt Complexul Muzeal Județean, Direcția de Cultură și Inspectoratul Județean de Poliție. În cadrul Zilelor Cetății se va desfășura și Festivalul MedievArtFest ediția a doua, iar domnul Liviu Pancu, regizorul acestui festival ne va face multe surprize. Vor fi aproximativ 80 de cavaleri și domnițe, iar Asociația Valea Ozanei ne va desfăta cu Ceaunul Fermecat”, ne-a spus primarul Daniel Harpa.

Festivalul din cadrul „Zilelor Cetății” de anul trecut s-au desfășurat în perioada 4 – 6 iulie și a fost organizat pe trei componente: FESTIVAL DE TEATRU MEDIEVAL, TÂRGUL DE ECHITAȚIE, MEȘTEȘUGURI ŞI ARME MEDIEVALE și FESTIVAL CULINAR. Din programul Zilelor Cetății Neamțului din ediția trecută spicuim câteva manifestări: Deschiderea Târgului de Meșteșugari, Festivalul Ceaunul Fermecat, Școala Scutierilor, Legendele Cavalerilor – Foc de tabără Cavalerească, Înobilarea Cavalerilor Străjerii Moldovei, Deschiderea Cartierului MedievArtFest, sesiuni de comunicări științifice, spectacole și concerte în aer liber. (C.T. STURZU)

Articolul precedent80 de spectacole înscrise la Festivalul de Teatru Piatra Neamț
Articolul următorMugur COZMANCIUC: Soluția pentru stabilitate: alegerile anticipate!
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.