Profesorii avertizează că ar putea face o nouă grevă dacă nu cresc salariile de la 1 ianuarie 2024

Profesorii avertizează că ar putea face o nouă grevă dacă nu cresc salariile de la 1 ianuarie 2024Greva profesorilor care a durat trei săptămâni și a dus la amânarea examenelor naționale era suspendată 12 iunie. Înțelegerea conținea două părți importante. O majorare imediată a salariilor, ceea ce s-a și întâmplat, urmată de o altă creștere salarială la începutul anului 2024.

Președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, Marius Nistor a declarat pentru edupedu.ro că salariul unui profesor debutant trebuie să fie de la 1 ianuarie „echivalentul salariului mediu brut pe economie”. Aceeași poziție o are și președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, Simion Hăncescu a explicat ce ar însemna acest lucru în termeni nominali: „Ar trebui ca în mod normal să se acorde o majorare medie de 20% din salariul în învățământ. Are acum 5.400, dacă facem diferența 6.800 – 5.400 e 1.400 per total, 50% înseamnă 700 de lei”.

O altă nemulțumire vine din partea directorilor de școli care se plâng că au salarii mai mici decât colegii lor de la catedră, diferența putând ajunge chiar și la peste 1.000 de lei pe lună.

Tensiunile apar deoarece, conform unor informații apărute în presa centrală, legea salarizării bugetarilor nu ar fi gata la 1 ianuarie 2024. Premierul Marcel Ciolacu a menționat că acest demers legislativ ar putea fi gata abia în 2025 și că până atunci se vor căuta alte soluții pentru a acoperi majorările salariale.

Liderul sindical Simion Hăncescu a vorbit și despre posibilitatea unui nou protest dacă profesorii nu vor primi ceea ce li s-a promis: „Se poate oricând face o grevă, așa cum s-a mai întâmplat în România, am mai avut greve, sperăm să nu se ajungă la o grevă, dar nu ne împiedică faptul că avem un contract de muncă”.

Z.C.

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Tragedie în pădurea din Vaduri: un bărbat de 60 de ani, prins sub un copac căzut

    Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit vineri după-amiază în...

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...

    Incendiu într-o gospodărie din Onești, de la o lumânare

    O lumânare aprinsă lăsată nesupravegheată în interiorul unei încăperi este un incendiu în...