FOTO. Descoperire importantă după percheziţii: armă letală şi muniţie, 42 kg carne vânat şi 2 trofee de cerb!

Trei percheziţii imobiliare efectuate de polițiștii Serviciului de Arme Explozivi și Substanțe Periculoase din Inspectoratul de Poliție Județean Neamț au dus la o captură impresionantă, finalizată cu un dosar  penal pentru mai multe infracţiuni.

Percheziţiile au fost efectuate sâmbătă, 25 noiembrie, la domiciliul a trei bărbaţi din Pipirig.

„În urma perchezițiilor au fost descoperite și ridicate o armă letală de vânătoare, 22 de cartușe de vânătoare, aproximativ 42 kg carne susceptibilă a fi de vânat, 2 trofee din specia cervide, o lanternă prevăzută cu un dispozitiv magnetic de prins pe armă, o lunetă și un articol pirotehnic, categoria F4”, precizează inspector Ramona Ciofu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ.

Cercetările continuă într-un dosar penal pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor -care potrivit Codului Penal se pedepseşte cu închisoarea de la 1 la 5 ani – și braconaj cinegetic, pentru care suspecţii riscă închisoare de la 3 la 7 ani sau amendă de la 5.000 la 25.000 de lei.

Angela Croitoru

FOTO: IPJ Neamț

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Incendiu la un bloc din Roman – mai multe persoane au fost evacuate

Un incendiu a afectat un apartament de la parterul...

Neamț. Doi bărbați din comuna Ion Creangă, prinși băuți la volan

Echipajele Poliției județului Neamț au prins „în flagrant” doi...

Conflict soldat cu reținerea unui minor, la Zănești

Un conflict izbucnit în curtea unui imobil din localitatea...

Titluri de stat Tezaur – ce dobânzi oferă statul în luna septembrie

Ministerul Finanțelor anunță o nouă ediție de titluri de...

121 de intervenții ale polițiștilor nemțeni, în ultimele 48 de ore

Poliția județului Neamț a intervenit la 121 de evenimente...

ANPIS anunță data plăților pentru beneficiarii de asistență socială

Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) anunță...

Neamț. Mesaj de început de an școlar pentru părinți și copii, semnat Poliția

Odată cu începerea anului școlar de astăzi, Inspectoratul de...