Blocurile „pestrițe” din Bicaz, pe cale de dispariție

blocuri-bicazBicăjenii ar putea să scape de fațadele multicolore ale blocurilor ce domină vizual orașul, în următorii ani, dacă vor colabora cu Primăria Bicaz pentru implementarea unui proiect major, ce urmează să fie susținut cu fonduri europene. Proiectul vizează reabilitarea termică a blocurilor, acesta fiind pus deja în discuție la nivelul asociațiilor de proprietari. Potrivit edilului Bicazului, Nicolae Sălăgean, discuțiile pe marginea acestui subiect vor continua, în această săptămână, la fiecare bloc din oraș, astfel încât să se stabilească numărul locatarilor care sunt de acord cu punerea în practică a proiectului. „Pentru ca proiectul să fie depus, să fie eligibil, avem nevoie de acordul a cel puțin 2 treimi dintre locuitorii unui bloc. Proprietarii apartamentelor trebuie să știe că 60% din costurile proiectului vor fi acoperite prin fonduri europene, 15% de autoritatea publică locală și doar 25% de către beneficiarul direct”, a precizat Nicolae Sălăgean, primarul orașului Bicaz. Mai mult, așa cum a adăugat acesta, locatarii vor putea achita banii, în tranșe, pe o perioadă de 5 ani, printr-un acord cu autoritatea publică locală, și fără să li se perceapă vreo dobândă. (M. TEODOROF – sursa foto: Facebook)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Suceava. Accident cu trei victime – un tânăr a decedat

Un accident de circulație soldat cu trei victime, din...

Calendarul plății pensiilor pentru luna iulie

Pensionarii care încasează banii cu titlu de pensie prin...

Canicula continuă în regiunea de Nord Est – cod portocaliu, temperaturi maxime de peste 31 de grade Celsius

Canicula și temperaturile mari continuă și astăzi în regiunea...