Proiect educaţional francofon la Târgu Neamţ şi în comuna Vânători-Neamţ

După 15 ani de la finala proiectului şcolar european Comenius 1 „La foret histoire et realite”, Asociaţia Profesorilor de Franceză de pe Valea Ozanei „Aripi şi Rădăcini” reia colaborările cu Franţa. Printr-un parteneriat cu Asociaţia „Terralbastră”, al cărui fondator şi preşedinte este profesorul Dominique Lefevre, Asociaţia Profesorilor de Franceză „Aripi şi Rădăcini” şi-a propus dezvoltarea unui proiect privind educaţia pentru dezvoltare durabilă. Având în vedere condiţiile de pandemie, părţile au hotărât activităţi prin videoconferinţe. O astfel de conferinţă a avut loc şi vineri, 18 iunie la Centrul social-cultural „Mihail Sadoveanu” din comuna Vânători-Neamţ.

Proiect educaţional francofon la Târgu Neamţ şi în comuna Vânători-Neamţ Proiect educaţional francofon la Târgu Neamţ şi în comuna Vânători-NeamţColaboratorii educaţionali ai activităţii de vineri au fost: în Franţa, Colegiul „Marie Curie” din Paris, în România, Liceul Tehnologic „Arhimandrit Chiriac Nicolau” din Vânători-Neamţ, Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare” şi Clubul Copiilor din Târgu Neamţ. Avizul favorabil al autorităţii tutelare a venit din partea Inspectoratului Şcolar Judeţean Neamţ, prin doamna inspector general adjunct Dana Păiuş.

Proiect educaţional francofon la Târgu Neamţ şi în comuna Vânători-Neamţ Proiect educaţional francofon la Târgu Neamţ şi în comuna Vânători-NeamţVideoconferinţa cu tema „Biodiversitatea la noi” desfăşurată vineri, ora 10:30, a durat până la ora 12:15 şi a avut ca teme de dezbatere: importanţa polenizării făcută de albine, conservarea biodiversităţii printr-o fermă de familie locală, pădurea în spaţiul târgnemţean, biodiversitate într-un colegiu parizian. Primele trei teme au fost prezentate de către elevii români din cele trei şcoli asociate, în limba franceză, îndrumaţi fiind de profesorii Cristina Andrioaia, Roxana Adiaconiţei, Laura Cotfasă, Irina Cecilia, Ana Maria Tanasă, Steluţa Arsintescu, Dana Sauciuc şi alţi colaboratori, Vasile Coşofreţ, silvicultor, Cătălin Titu, electrician, Ioan Arsintescu, profesor de istorie şi georgrafie, Gheorghe Sauciuc, doctor inginer în telecomunicaţii.

Proiect educaţional francofon la Târgu Neamţ şi în comuna Vânători-Neamţ„Conţinuturile ştiinţifice au fost în concordanţă cu obiectivele dezvoltării durabile definite de UNESCO şi au în vedere stabilirea de parteneriate mondiale solide. S-a evidenţiat, deci, rolul şcolii în formarea tinerei generaţii pentru dobândirea de competenţe profesionale specifice, dar şi educaţia adulţilor, a societăţii civile”, ne-a spus prof. Doina Baroiu. (C.T. STURZU)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Tragedie în pădurea din Vaduri: un bărbat de 60 de ani, prins sub un copac căzut

    Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit vineri după-amiază în...

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...