Delegat pentru 6 luni la conducerea Poliţiei Piatra Neamţ, comisarul şef Petru Bîrsan a preluat instituţia într-un moment delicat din punct de vedere al imaginii, dar a rămas cu aceeaşi problemă nerezolvată în „curte”: Orlando şi gaşca lui. În ciuda faptului că are 34 de ani de muncă de poliţie în spate, atât la judiciar, cât şi la ordine publică şi circulaţie, ofiţerul nu are soluţii pe plan local până „nu se hotărăşte cineva de la centru să ia o decizie”, dar crede că printr-o atitudine fermă, pietrenii ar putea să-i descurajeze pe infractorii minori.
– Orlando şi tovarăşii lui au constituit marea neîmplinire profesională a fostului şef. Cezar Filip a demisionat, în contextul pe care-l ştim cu toţii, dar problema de fond a rămas. Aţi simţit vreun prejudiciu de imagine după gestul lui?
– Scandalul iscat în jurul acestui incident a împărţit oamenii, care au spus tot felul de lucruri, dar noi nu am simţit nici antipatie, nici simpatie din partea cetăţenilor cu care venim în contact direct. Ca percepţie publică, însă, fireşte că imaginea instituţiei a fost afectată, însă noi trebuie ne facem treaba în continuare şi am luat măsuri suplimentare pentru a zădărnici activitatea acestor infractori protejaţi de lege. Am intensificat patrulările în zonele în care ei acţionează, avem şi sprijinul IPJ Neamţ în acest sens, şi ne-am îndreptat cu mai multă fermitate împotriva părinţilor acestor copii. Doar în ultima vreme le-am aplicat 37 de sancţiuni, în valoare de 3.700 de lei, pentru că-i lasă să vagabondeze, deşi au nişte responsabilităţi faţă de ei.
– Oamenii sunt scandalizaţi de faptul că poliţia nu ia măsuri şi împotriva bodyguarzilor lui Orlando, care au peste 14 ani cel puţin după înfăţişare.
– Legea nu-ţi permite să iei măsuri împotriva cuiva doar pentru că este în relaţii cu un infractor. Doar dacă el însuşi comite vreo faptă sau este complice, şi acest lucru poate fi probat, se întocmeşte un dosar penal care-şi urmează cursul. Deocamdată nu putem face mai mult decât ne este permis. Ştim care sunt zonele pe care le frecventează – piaţa centrală, centrul oraşului, de la Muzeul de istorie până la Hotelul Ceahlău, şi mai nou zona Orion, gara şi telegondola – şi acolo am suplimentat patrulele în toate cele 3 schimburi. Colaborăm cu jandarmii şi cu poliţiştii locali şi facem nişte grafice de patrulare, astfel încât aceste zone să nu fie niciodată descoperite. Deocamdată, metoda funcţionează, dovadă fiind faptul că la bâlciul anual, unde de regulă acţionau şi minorii infractori, însă nu doar ei, nu am avut anul acesta niciun furt din buzunare. Suntem, din păcate, cu aproape 20% mai puţini decât ar trebui şi avem mare nevoie de personal. Strada cere mai multe forţe, iar cetăţenii nu sunt alături de noi.
– În ce sens ar trebui să ia atitudine omul de rând? Ce poate face el, ca să ajute poliţia?
– Să reacţioneze, ca să spun pe scurt. Dar asta nu se întâmplă. Pietreanul nostru se uită pe vizor cum vecinul îşi snopeşte nevasta pe casa scării şi nu deschide uşa. Nici ca să intervină, nici ca să dea măcar o declaraţie de martor. Că nu e treaba lui. Sau îl vede pe Orlando cu mâna în buzunarul sau în geanta cuiva şi trece mai departe. Uitându-se, eventual, dacă portofelul lui e în siguranţă. Când se întâmplă o tâlhărie stradală, din 10 oameni, 8 merg fără să „vadă”, fără să „audă”. Civilizaţia s-a născut şi a crescut prin atitudinea colectivă. În străinătate orice cetăţean sună la numărul de urgenţă dacă vede un străin suspect pe strada lui. Imediat vin maşini de poliţie din toate direcţiile şi nu apucă ăla să facă nimic. La noi, timid, se dau telefoane când apar găştile astea cunoscute prin vreun cartier din oraş. Eu cred că dacă oamenii ar interveni, i-ar lua la rost, i-ar certa fără niciun fel de violenţă fizică, i-ar mai descuraja. Dar nepăsarea le creează, într-un fel, mediul propice în care pot acţiona.
– Cât vă costă Orlando şi grupul lui? Mă refer la un cost total al prezenţei lor pe străzi.
– Mult. Extrem de mult. Numai benzina, timpul, forţele pe care le implică orice prindere a lor şi aducere la sediu. E frustrant din foarte multe puncte de vedere. În fiecare zi avem cam 30-40 de apeluri pe 112 la care trebuie să mergem. De multe ori sunt scandaluri în familie, care pot degenera în crime, iar prezenţa noastră este absolut necesară în astfel de situaţii. Şi noi pierdem timpul cu infractorii minori pe care îi prindem pe străzi, le explicăm 3 ceasuri că nu aşa trebuie să trăiască, le spunem că riscă să fie omorâţi de vreun cetăţean care-i prinde cu mâna în buzunarul lui sau că pot ei ucide împingând bătrâni pe scări, şi după ce pleacă de aici uită tot şi în câteva ore comit altă faptă.
– Şi dacă dv, ca poliţişti, nu reuşiţi să-i convingeţi, ce aşteptări aveţi de la omul de rând?
– Sunt lucruri diferite. O atitudine vehementă a oamenilor de pe stradă nu le mai conferă siguranţa operării. E una să fii câine stăpân în curtea ta şi cu totul altceva să fii un maidanez fugărit. Eu cred că ar funcţiona. Totul este ca oamenii să înţeleagă şi să-şi schimbe comportamentul. Faţă de noi, aceşti minori se poartă lejer pentru că ştiu că nu avem ce le face şi s-au obişnuit cu prezenţa noastră. Ne cunosc ca pe părinţii lor. Diferenţa este că noi le spunem să nu fure, iar părinţii probabil că-i trimit să aducă bani acasă.
A consemnat Cristina MIRCEA
