Titularizarea la control, în plin concurs de directori și directori adjuncți în școli

În plin concurs de directori și directori adjuncți de școli, Inspectoratul Școlar Neamț a primit o solicitare de la Ministerul Educației să verifice în ce condiții au fost titularizați candidații.

Mihai Obreja, șeful IȘJ Neamț, a declarat că situația este mai complicată la Neamț decât în celelalte județe care au primit aceeași solicitare de la minister pentru verificări. „Noi mai avem o situație de întocmit: ne-a cerut ministerul tot ce înseamnă titularizări în urma concursului național din anii 2014, 2015, 2016. Probabil au fost sesizări din județ, că nu s-a respectat metodologia, că s-ar fi făcut titularizări cu note sub 7. Vom vedea”, a adăugat șeful IȘJ Neamț. Dacă reclamațiile se confirmă, se pare că un nou scandal stă să izbucnească în învățământul nemțean.

Cât despre verificarea candidaților din Neamț cerută de minister, înainte de proba interviului, aceasta vizează dacă printre cadrele didactice rămase în concurs sunt și titulari în baza art. 253 din legea Educației, declarat neconstituțional în anul 2018. Este vorba de titularizarea făcută în baza notei 7 minim obținută la concursurile din ultimii 6 ani, nu doar la concursul național din anul respectiv .

C.I.

Autor:

Ultima ora

Neamț. 7,25 m³ de lemn de fag pentru foc, în valoare de 1.906 lei, „indisponibilizat de polițiști”

Existând „suspiciuni cu privire la cantitatea de material lemnos transportată și cea înscrisă în avizele de însoțire”, s-a cerut ajutorul lucrătorilor Ocolului Silvic Borca, pentru a inventaria cantitatea de lemn de fag transportată, potrivit informațiilor oferite de un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Neamț.

Culoar climatic din Piatra Neamț murdărit cu „slime” de un copil

Culoarele climatice inteligente au apărut în Piatra Neamț în ultimele săptămâni și au fost menite să ofere trecătorilor posibilitatea de a se răcori cu ajutorul apei pulverizate, când temperatura exterioară atinge 27 grade Celsius. Unul dintre acestea a fost instalat în zona Spitalului Județean Neamț și, conform unui comunicat al Primăriei Piatra Neamț, a fost vandalizat miercuri, 2 septembrie.