Teoctist Galinescu, s-a născut la 24 iulie 1921, la Hangu, în familia Mariei (casnică) şi a lui Ion Galinescu, cântăreţ bisericesc. Este frate al cunoscutului compozitor, folclorist şi profesor Gavriil Galinescu. Absolvă Şcoala primară în sat, apoi Şcoala Normală „Gheorghe Asachi” din Piatra Neamţ. În 1942, a fost încorporat şi a urmat Şcoala de Ofiţeri de Infanterie (de rezervă). După 23 August 1944, a luptat pe frontul din Ardeal, unde a fost rănit. În noiembrie 1944, se întoarce la catedră. După 4 ani, va fi arestat (12. 06. 1948), condamnat la 10 ani muncă silnică, parte din pedeapsă fiind executată la Aiud, parte la Canalul Dunăre-Marea Neagră, de unde a fost eliberat la 11 august 1983, iar în ianuarie 1954, s-a căsătorit cu educatoarea Florica Gheorghieş. Nemaifiind încadrat în învăţământ, a lucrat la serviciul contabilitate la IFET, apoi la Cooperativa de Consum a Raionului Ceahlău şi la Districtul Hangu, Drumuri Naţionale, până în 30 aprilie 1970, când a fost reintegrat în învăţământ şi a lucrat până la pensionare (1981). După 1989, învăţătorul-pensionar Galinescu revine în prim-planul vieţii sociale a comunei, fiind cooptat în Consiliul Local Hangu, ca o recunoaştere a meritelor sale de opozant al regimului comunist, de lider al organizaţiei locale a veteranilor de război şi de personalitate de seamă a comunei, întreaga sa energie, experienţă şi cunoştinţe fiind îndreptate spre reactivarea tradiţiilor culturale ale comunei, prin scrieri de memorialistică, activităţi artistice cu caracter folcloric şi organizarea corului căminului cultural. El este cel care a fondat Fundaţia Culturală „Gavriil Galinescu” şi Revista „Ţara Hangului” (1995). A publicat cărţile „În zile de sărbători”, 2005 (în colaborarea cu Felicia German); „Plutaşii pe Bistriţa”, 2006; „Ţara Hangului, pagini de monografie”, 2007. Multe din scrierile sale au rămas şi în coloanele Revistei „Ţara Hangului” şi ale altor publicaţii locale. Iată o mărturie a lui, cutremurătoare, despre mutarea satului Hangu: „Fiecare şi-a transportat sicriele cu morţi când şi cum a putut. La fel cum s-a întâmplat şi cu turnul şi biserica de la Hangu, care au fost mutate, bucată cu bucată, în deal. Comuniştii nu aveau voie să dărâme biserica, pentru că era declarată monument istoric. Are aceleasi caracteristici ca Biserica Muşatinilor de la Bogdana-Rădăuţi. Barajul a fost închis într-o seară a lui iunie 1960. Sătenii îşi mutaseră deja morţii în deal la Chiriţeni. Chiar şi cei neidentificaţi au fost reînhumaţi într-o groapă comună. Sigur, au mai rămas sub lac morminte de care nu mai ştia nimeni. Eu am avut de mutat doar un mort, pe tata. Murise în 1954, aşa că sicriul era încă întreg. I-am făcut slujba de dezgropăciune la Hangu, sub actualul lac, apoi una de înmormântare, nouă, la Chiriţeni, pe deal”.
