SINAXAR

Sf. Cuv. Macrina

Sf. Cuv. Macrina, sora Sf. Vasile cel Mare; Sf. Cuv. Dias; Aflarea moaştelor Sf. Cuv. Serafim de Sarov (post)

Moaștele Sf. Serafim de Sarov au fost descoperite în ziua de 3 iulie 1903. Zilele următoare a avut loc o mare procesiune, la care au participat mai mult de 200.000 de persoane și familia regală a Rusiei. Acest mare mărturisitor al Luminii Necreate a Sfântului Duh s-a înălţat ca un astru deasupra pământului rusesc, la 19 iulie 1759, în orașul Kursk. La 17 ani, a intrat în mănăstire și și-a ales canon postul tăcerii. A renunțat la acest post atunci când Maica Domnului i-a cerut aceasta, ”…pentru a împărtăși și oamenilor din Tainele îndumnezeirii”. Datorită Darului înainte-vederii, el citea în inimile păcătoşilor, dezvăluind cele ce ei nu îndrăzneau să mărturisească, răspundea la scrisori fără a le deschide şi ştia să dea fiecăruia sfatul, mângâierea, încurajarea şi mustrarea de care aveau nevoie. Chiar şi după moarte, Sf. Serafim a continuat să viziteze şi să-şi îmbărbăteze fiii duhovnicești, prin numeroase apariţii şi vindecări minunate. Sfântul a fost canonizat de Biserica Creștină Ortodoxă Rusă în mod festiv la Sfânta Liturghie din 19 iulie/1 august 1903.

Autor:

Ultima ora

Neamț. 7,25 m³ de lemn de fag pentru foc, în valoare de 1.906 lei, „indisponibilizat de polițiști”

Existând „suspiciuni cu privire la cantitatea de material lemnos transportată și cea înscrisă în avizele de însoțire”, s-a cerut ajutorul lucrătorilor Ocolului Silvic Borca, pentru a inventaria cantitatea de lemn de fag transportată, potrivit informațiilor oferite de un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Neamț.

Culoar climatic din Piatra Neamț murdărit cu „slime” de un copil

Culoarele climatice inteligente au apărut în Piatra Neamț în ultimele săptămâni și au fost menite să ofere trecătorilor posibilitatea de a se răcori cu ajutorul apei pulverizate, când temperatura exterioară atinge 27 grade Celsius. Unul dintre acestea a fost instalat în zona Spitalului Județean Neamț și, conform unui comunicat al Primăriei Piatra Neamț, a fost vandalizat miercuri, 2 septembrie.