Galeriile de Artă „Lascăr Vorel” din Piatra Neamț invită publicul la expoziția personală de pictură intitulată „Dincolo de formă” semnată de Georgeta Corugă (Gopy), noua membră a Uniunii Artiștilor Plastici – Filiala Neamț. Manifestarea are loc în perioada 1 – 14 noiembrie, iar vernisajul este programat pentru 2 noiembrie, la ora 17:00. Prezentarea este asigurată de Ștefan Potop, președintele Uniunii Artiștilor Plastici Neamț, criticul de artă Emil Nicolae și artista expozantă, Georgeta Corugă.

Expoziția include 49 de lucrări de pictură realizate în tehnica ulei pe pânză, acrilic pe pânză și tehnică mixtă, și propune o reflecție asupra modului în care privim dincolo de imagine. Pentru a desluși vizitatorilor tainele limbajului plastic al lucrărilor sale și fundamentele demersului său artistic, artista a conturat în câteva rânduri conceptul expozițional.

„În pictura mea, fiecare alegere vine dintr-o experiență pe care o trăiesc: din ceea ce îmi amintesc, din ceea ce am trăit, din ceea ce mă atinge, din ceea ce încerc să înțeleg. O urmă de pensulă poate purta ezitarea unei clipe, energia unei bucurii sau tensiunea unei întrebări rămase deschise.
În lucrările acestei expoziții, formele apar, se transformă și se dizolvă. Pot sugera dar nu închid într-o formă recognoscibilă. Această deschidere îi lasă privitorului loc să intre în pictură cu propriile amintiri și emoții. Ne putem întâlni la mijlocul acestui drum, într-un spațiu al împărtășirii, al comuniunii dincolo de prezența fizică, dincolo de formă.
Nu îmi propun ca cineva să descopere exact ceea ce am simțit eu atunci când am pictat. Mă interesează întâlnirea dintre ceea ce am pus în lucrare și ceea ce fiecare aduce în fața ei prin propriile trăiri, experiențe, prin propria „istorie”. Acolo, dincolo de formă, pictura continuă să capete sens: sensul comuniunii întru împărtășire”, spune artistul plastic.

Georgeta Corugă s-a născut la Piatra Neamț, pe 15 aprilie 1978. A urmat studiile liceale în cadrul Liceului de Arte „Victor Brauner”, la secția design-imprimerie textilă, generația 1993-1997, după care a început studiile universitare de licență la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Dumitru Stăniloae” – secția artă sacră, din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. A continuat cu studiile universitare de masterat în cadrul aceleiași facultăți.
FOTO Complexul Muzeal Național Neamț Facebook


