Accident cu două victime la Gârcina

Un eveniment rutier soldat cu doi răniți, între care un minor de 13 ani, a avut loc cu puțin timp în urmă în localitatea Gârcina. Apelul pentru ajutor, prin numărul unic de urgență 112 a fost înregistrat în dispeceratul ISU Neamț în jurul orei 17:31, forțele de intervenție fiind solicitate pe DN 15C.

Au plecat la drum militarii din cadrul Detașamentul de pompieri Piatra Neamț și Ambulanța Neamț. La fața locului a fost găsit un autoturism răsturnat pe cupolă.

Cele două persoane s-au autoevacuat până la sosirea forțelor de intervenție. Un  bărbat de 23 de ani și un băiat de 13 ani au primit îngrijiri medicale de la echipajul SAJ după care au fost transportați la UPU Piatra Neamț”, anunță ISU Neamț. Urmează ca anchetatorii să stabilească cauzele și condițiile în care a avut loc accidentul. FOTO ISU Neamț

(G.S.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Bacău. Plan Roșu activat după ce mai mulți copii au acuzat stări de rău. 44 de persoane au ajuns la spital

Actualizare: Planul Roșu de Intervenție a fost dezactivat. În...

Neamț. Concurs de Șah dedicat Zilei Mondiale a Educației, în comuna Borca

Un concurs de șah se va organiza, pe Valea...

Reducerea accizei la motorină rămâne la 25% până la sfârșitul lunii

Reducerea cu 25% a accizei la motorina standard va...

Neamț. Tânăr din Bacău, prins în flagrant, când fura dintr-un autoturism

Luni, 14 septembrie, la prânz, un echipaj din cadrul...

Accident la Oniceni. O femeie însărcinată a fost rănită

O femeie însărcinată în 8 luni a fost rănită...