Gârcina și Dobreni: Precontracte pentru branșarea la rețeaua de gaze naturale

Gârcina și Dobreni: Precontracte pentru branșarea la rețeaua de gaze naturaleDistribuirea unor precontracte privind branșarea la rețeaua de gaze naturale, care deocamdată nu există în Gârcina și Dobreni, a provocat diverse discuții printre cetățeni, dar și la nivelul competitorilor politici. Aceștia aduc acuze de ”campanie electorală mascată”. Nelămuririle sunt firești, dintr-un anumit punct de vedere, dar în fond nu există niciun mister, chiar dacă primăria are în documente calitatea de ”prestator”.
”Suntem în faza de studiu de fezabilitate și trebuie să depunem la Ministerul Fondurilor Europene proiectul pentru aducțiunea de gaz iar, în cadrul asocierii, firma de consultanță cere aceste precontracte”, a explicat primarul de Gârcina Mihai Gavril Gonțaru. ”Ne-am asociat cu comunele Dobreni și Ștefan cel Mare, iar ulterior ni s-a alăturat și comuna Bodești. Am făcut asocierea încă de anul trecut, pentru că știam că va veni o finanțare, dar nu știam exact pe ce măsură. Acum, că a apărut ghidul de finanțare am văzut că scrie expres că ne trebuie un acord din partea cetățenilor, un precontract precum că ei s-ar branșa la rețeaua de gaz . Drept consecință, noi suntem obligați să trimitem precontractele către cetățeni, iar după semnarea lor le trimitem la firma de consultanță din Piatra-Neamț. În Gârcina avem aproximativ 30 km de străzi, în jur de 1900 de gospodării, dar acum nu știm sigur dacă toți cetățenii vor să-și branșeze locuințele la rețeaua de gaz. Conform ghidului, în cadrul asocierii trebuie să fie 2500 de precontracte încheiate, ca să se justifice investiția. Noi fiind 4 comune, am putea ușor să ajungem la acest număr de locuințe. Noi trimitem precontractele de vreo două săptămâni, în plic, ca să nu intrăm în contact direct cu cetățenii, pentru că fiind campanie electorală s-ar putea interpreta”.
Conform spuselor primarului Gonțaru, în cele două săptămâni de când se distribuie precontractele prin comună, deja 50 de cetățeni le-au semnat și au adus la primărie al doilea exemplar, care urmează să ajungă la firma de consultanță.
Aceeași situație se regăsește și în Dobreni, unde ar trebui să existe peste 1000 de precontracte. Foarte important de știut este că aceste documente nu au valoare juridică, fiind doar un fel de asigurare că în localitățile respective există un număr suficient de cetățeni care doresc să devină beneficiari ai proiectului.
C.M.

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Tragedie în pădurea din Vaduri: un bărbat de 60 de ani, prins sub un copac căzut

    Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit vineri după-amiază în...

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...