Ziarist celebru şi bogat, convertit la monahism: Daniil Sandu Tudor

Mâine se împlinesc 117 ani de la naşterea părintelui Daniil Sandu Tudor, unul din martirii neamului românesc. În memoria sa, scriitorul Adrian Alui Gheorghe şi părintele Elefterie Păduraru, stareţul Schitului Cărbuna de la Neamţ, au iniţat o manifestare literar-religioasă “Zilele Daniil Sandu Tudor”, aflată acum o săptămână (12-14 decembrie) la a V-a ediţie.

Părintele Daniil s-a născut la 22 decembrie 1896 la Bucureşti, în mirenie numindu-se Alexandru Teodorescu, Sandu Tudor fiind doar un pseudonim literar. Poet, eseist şi gazetar celebru şi bogat (a avut şi avion personal), Sandu Tudor era un bărbat frumos şi elegant, cu o puternică personalitate. Se înscrie la Academia de Arte Frumoase la Bucureşti, dar e mobilizat (1916), înrolându-se ofiţer de marină la Constanţa, după care reia studiile universitare la Bucureşti, unde şi lucrează ca secretar la Universitate. Debutează ca poet în 1921 în revista “România Nouă”, apoi face gazetărie la Constanţa la ziarul “Farul”. Colaborează  la Gândirea, Lumea, Sinteza, Convorbiri literare, Contemporanul, Cuvântul ş.a., iar în 1932 scoate revista “Floarea de foc”, publicaţie care visează să ajungă tribună “a celor bântuiţi de patima de foc a Duhului înnoitor”. Deviza publicaţiei era înfăptuirea unei “ţări slobode şi duhovniceşti”. La “Floarea de foc” colaborează, înte alţii, viitorii scriitori comunişti Zaharia Stancu, A. C. Constantinescu, Eugen Jebeleanu, Cicerone Teodorescu, Alexandru Sahia, dar acest amănunt din biografia sa nu îl va ajuta în viaţă. Este oripilat de ideologia şi practicile legionare (care erau în ascensiune în acea vreme) şi se axează pe promovarea spiritului ortodox. Un reper crucial în viaţa sa va fi călătoria la Muntele Athos. Se spune că înainte de a ajunge la Athos, într-o călătorie la Paris cu avionul său, aparatul se defectează în timpul zborului şi era pe punctul de a se prăbuşi. Sandu Tudor îşi propune atunci că, dacă va scăpa cu viaţă se va călugări. Se pare că atunci s-a făcut convertirea sa la lăuntrică pentru monahism: “De acum, toate puterile le voi închina numai chemării celei mai puternice şi mai adânci a vieţii mele. M-am hotărât să slujesc numai lui Hristos şi adevărurilor Lui veşnice. Sunt sătul de vremelnicie” – scria el într-o declaraţie dată poliţiei şi aflată la dosar. Între anii 1939 – 1942, este mobilizat, apoi internat în lagărul de  la Târgu Jiu, împreună cu alţi scriitori şi ziarişti. După război renunţă la activitatea publicistică şi se retrage la Mănăstirea Antim, unde se va călugări, în 1948, devenind principalul factor coagulant al comuniunii spirituale Rugul Aprins al Maicii Domnului. Pe la Crăciunul anului 1949 îl găsim pe părintele Agaton Tudor (Agaton a fost primul său nume de monah) la Mitropolia Craiovei, unde va rămâne şi în 1950. În dosarul de urmărire se spune că “motivul de pare-l invoca pentru şederea în palatul mitropolitan era că ar fi avut de lucrat la o carte de rugăciuni”. În 1950 este arestat şi condamnat pentru “fascism” şi alte activităţi subversive. Este eliberat după trei ani şi se integrează cinului monahal de la Crasna, Gorj, ca ieroschimonahul Daniil, apoi se retrage la Schitul Rarău. Înainte de a ajunge la Rarău va trece şi pe la Sihăstria Neamţului, ca duhovnic. De la Rarău pleacă,  din când în când, la Bucureşti pentru a se întâlni cu membrii grupării isihaste. Este arestat din nou în 1958 şi implicat în procesul Grupului de la Antim, împreună cu poetul Vasile Voiculescu, Dumitru Stâniloae, Alexandru Mironescu, şi întemniţat la Gherla. Tribunalul Militare al Regiunii a II-a Militare îl va condamna, în ziua de 8 noiembrie 1958, la 25 de ani de temniţă grea şi 10 ani de degradare civică, plus încă 15 ani de detenţie riguroasă pentru crimă (!), în baza a mai multor articole de Cod penal de atunci. Iată ce scriau judecătorii acestui caz în sentinţă: “Astăzi când clasa muncitoare din ţara noastră, sub conducerea PMR, obţine succese însemnate în toate sectoarele economice şi de stat pe drumul construirii socialismului, unele elemente duşmănoase de teapa lui Teodorescu Alexandru zis Sandu Tudor, Braga Roman, Făgeţeanu Alexandru şi Papcioc Arsenie Anghel, în majoritatea lor foşti legionari (o acuzare la modă în acea perioadă.n.n.), au desfăşurat o activitate intensă împotriva clasei muncitoare şi mişcării revoluţionare din ţara noastră…” Părintele Daniil Sandu Tudor n-a mai ieşit din închisoare.  După chinurile de aici, se stinge la Aiud, la 66 de ani şi este îngropat, precum toţi deţinuţii politici, pe o coastă râpoasă, alături de alţi colegi de suferinţă, anonimi. (NS)