Urători și colindători la Consiliul județean

colindatori cj neamt

Zeci de colindători și urători au călcat pragul Palatului Administrativ din Piatra Neamț vineri dimineața, primii dintr-o lungă serie ce se va încheia marți, 24 decembrie. Manifestările specifice Crăciunului au debutat cu inaugurarea unei expoziții hand made. Amplasată chiar în holul de la intrarea principală din Consiliul Neamț expoziția a fost deschisă de președintele Culiță Tărâță și cei doi vicepreședinți, Emilia Arcan și Dan Manoliu. Și pentru că expoziția organizată de elevi ai mai multor școli speciale din județul Neamț era una cu vânzare, tot cei din conducerea Consiliului Județean a fost și primii cumpărători . Ei au cumpărat măști tradiționale, decorațiuni de Crăciun, picturi pe sticlă și lemn și obiecte de artizanat.
După plecarea colindătorilor, angajați ai Consiliului Județean Neamț, ai Prefecturii Neamț, oameni de rând, președintele CJ și cei doi vicepreședinți au primit urători veniți din tot județul, din Republica Moldova și din alte zone ale țării. Este vorba despre participanții la Festivalul Național de Datini și Obiceiuri de Iarnă ”Steaua sus Răsare”. Cei aproape 200 de participanți la festival au fost răsplătiți cu colaci și mere, nu înainte de a-l ura pe președinte și publicul aflat în fața Consiliului Județean.
”Prin asta existăm ca nație, prin asta existăm ca popor și din an în an generațiile trebuie să preia obiceiurile noastre românești. De aceea, vă mulțumesc astăzi dumneavastră, că sunteți în fața Consiliului Județean într-un număr atât de mare și vă mărturisesc cu mâna pe inimă că este o bucurie fără seamăn. Vă mulțumesc din suflet, vă rog să transmiteți acasă tuturor prietenilor, familiei, ani mulți și buni, sănătate, prosperitate, un an nou mai bun, normal, aducător de sănătate și fericire. La mulți ani!”, a spus Culiță Tărâță colindătorilor și urătorilor veniți să dea startul sărbătorilor de iarnă la Piatra Neamț.
colindatori cj neamt 1

colindatori cj neamt 2

Autor:

Ultima ora

Incendiu la un bloc din Roman – mai multe persoane au fost evacuate

Un incendiu a afectat un apartament de la parterul...

Neamț. Doi bărbați din comuna Ion Creangă, prinși băuți la volan

Echipajele Poliției județului Neamț au prins „în flagrant” doi...

Conflict soldat cu reținerea unui minor, la Zănești

Un conflict izbucnit în curtea unui imobil din localitatea...

Titluri de stat Tezaur – ce dobânzi oferă statul în luna septembrie

Ministerul Finanțelor anunță o nouă ediție de titluri de...

121 de intervenții ale polițiștilor nemțeni, în ultimele 48 de ore

Poliția județului Neamț a intervenit la 121 de evenimente...

ANPIS anunță data plăților pentru beneficiarii de asistență socială

Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) anunță...

Neamț. Mesaj de început de an școlar pentru părinți și copii, semnat Poliția

Odată cu începerea anului școlar de astăzi, Inspectoratul de...