0:00

Revenim cu câteva repere pentru petrecerea timpului liber într-un mod plăcut și relaxant. Dintre evenimentele ce ne-au atras atenția, vă aducem în atenție o întâlnire cu îndrăgitul meșter popular Ionela Lungu, sâmbătă, 17 februarie, care va face demonstrații de virtuozitate în arta sa specifică la Florăria Clipa din Piatra-Neamț. O găsiți acolo, cu surâsul ei fermecător până la ora 14:00, împreună cu personajele lui Creangă cărora le dă viață din diverse materiale.Unde mergem în weekend: muzică, flori, poezie și teatru, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Tot astăzi, de la ora 14:30, iubitorii poeziei și muzicii sunt așteptați la Sala Cupolă a Bibliotecii Județene G.T. Kirileanu la lansarea volumului “Toate poeziile pe care nu ți le-am scris” semnat de Ana-Maria Păunescu. Lucian Strochi și Tudorel Radu vor vorbi despre volum și tânara autoare.

Diseară, de la ora 19:00 sunteți invitați să luați cina și să ascultați muzică bună la Restaurant & Garden Cocosul de Aur, unde este organizat evenimentul More and More Valentine’s.  Invitatul special al serii este Sorin Lupascu. Biletele se găsesc la magazinul BOND (parter complex Unic).

La Teatrul Tineretului din Piatra-Neamț, sâmbătă, 17 februarie, de la ora 19:00, are loc spectacolul “Nu atingi niciodată victima” de Maria Manolescu Borșa, cu actrița Ecaterina Hâțu, în regia Irinei Slate.

Unde mergem în weekend: muzică, flori, poezie și teatru, ZCH NEWS - sursa ta de informații

„Olga este o mamă aflată în căutarea fiului pe care l-a înstrăinat din cauza propriilor prejudecăți. Maria este o fată care încearcă să își declare sentimentele prietenului ei din copilărie, lovindu-se însă de faptul că dragostea ei va rămâne mereu neîmplinită. Un personaj masculin absent declanșează o serie de confesiuni, de reevaluări și de dialoguri imaginare. Vocea aceleiași actrițe ne relevă două fațete ale feminității, două feluri de a iubi și două căutări diferite ale acceptării”, precizează creatorii spectacolului.

Nu atingi niciodată victima“ este al treilea spectacol din cadrul programului Blind date, după „O cameră doar a ta“, regia Mariana Cămărășan și „Pattern“, un spectacol de Daniel Chirilă.

Duminică, 18 februarie, la The Stone, în Piața Mihail Kogălniceanu din Piatra-Neamț, are loc un concert al trupei de rock alternativ Firma. Firma este o formație românească de rock alternativ, practicând un fusion de rock, trip hop și blues, cu influențe din jazz și funk. Este considerată un pioner al rockului alternativ din România. Unde mergem în weekend: muzică, flori, poezie și teatru, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Angela Croitoru

Articolul precedentNemțean condamnat pentru că a dat mită unui polițist
Articolul următor„Ziua Lecturii” la Clubul Copiilor Tg.Neamț
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.