Nemțean condamnat pentru că a dat mită unui polițist

Nemțean condamnat pentru că a dat mită unui polițistUn bărbat din localitatea Oglinzi, comuna Răucești, a fost condamnat penal de magistrații Tribunalului Neamț după ce a oferit unui echipaj de la Poliția Rutieră bani pentru ca aceștia să treacă cu vederea conduita în trafic. El a fost găsit vinovat de dare de mită și a primit un an și jumătate de închisoare pentru care s-a dispus suspendarea sub supraveghere. A pierdut prin confiscare 200 de lei și trebuie să achite 850 de lei, cheltuieli judiciare.

„În temeiul art. 404 alin. 3 Cod procedură penală raportat la art. 96 Cod penal, atrage atenţia inculpatului asupra faptului că, dacă pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere, obligaţiile stabilite sau dacă săvârşeşte o nouă infracţiune, instanţa va revoca suspendarea şi va dispune executarea pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare”, conform instanței. Decizia Tribunalului Neamț nu este definitivă,

Fapta a avut loc pe 27 decembrie 2022, când polițiștii rutieri au efectuat semnal regulamentar de oprire pentru mașina condusă de acuzat. Bărbatul și-a văzut de drum, astfel că s-a procedat la urmărirea autoturismului. Când în sfârșit a oprit, șoferul a refuzat să se legitimeze și să prezinte actele vehiculului, insistând să i se permită să plece, cu mențiunea că va remite mai mulți bani dacă este necesar. Pentru că etilotestul a indicat consumul de băuturi alcoolice, rezultatul fiind de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat, a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice, timp în care, în mod repetat, a oferit agenților suma de 200 de lei.

(G.S.)

Autor:

Vlad Bălănescu
Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora