Biserica a rânduit ca la sinaxarul zilei de luni din Săptămâna Patimilor să se facă pomenirea lui Iosif, fiul patriarhului Iacob şi a smochinului neroditor.
Numele de Iosif înseamnă “El (Domnul) adaugă”. Acesta a fost cel de-al 11-lea fiu al lui Iacob şi primul al Rahilei.
Sfânta Scriptură ne mărturiseşte că într-o zi, bătrânul Iacob îl trimite pe Iosif să-i aducă veşti despre fraţii lui, care erau plecaţi cu oile la câmp. Fraţii săi, erau invidioşi pe acesta din momentul în care le vestise câteva vise: “Eram la câmp cu toţii şi legam snopi. Snopii mei stăteau drept, iar ai voştri se plecau spre ai mei”, “se părea că soarele, luna şi 11 stele se aplecau şi se închinau în faţa mea”. În urma acestor descoperiri, fraţii săi şi-au pus în gând să-l omoare.
Văzându-l de departe că vine de la casa tatălui spre ei, aceştia au zis: “Iată visătorul! Haidem să-l omorâm şi să-l aruncăm într-un puţ şi să zicem că l-a mâncat o fiară sălbatică şi vom vedea ce se va alege de visurile lui”. Însă Ruben, unul dintre fraţii săi, le-a zis: “Nu, să nu vărsaţi sânge! Aruncaţi-l mai bine în puţul acela din pustiu, dar mâinile să nu vi le puneţi pe el”. Este aruncat în puţ, însă, este scos de acolo pentru a fi vândut cu 30 de arginţi unor negustori.
Pentru a-şi acoperi fapta, fraţii săi au tăiat un ied, au rupt haina lui Iosif şi au înmuiat-o în sânge. Seara, ajunşi acasă, i-au arătat haina lui Iacob, spunându-i acestuia că Iosif a fost mâncat de o fiară sălbatică.
Iosif, fiul patriarhului Iacob, prefigurarea lui Hristos
Iosif, aruncat de fraţii săi în fântână, semnifică punerea lui Hristos în mormânt. Scriptura ne atrage atenţia că fântâna era lipsită de apă, semn că acel loc nu mai putea dărui şi întreţine viaţa. Până la Învierea lui Hristos, mormântul era chipul morţii. Nu întâmplător, cel demonizat din ţinutul Gherghesenilor, locuia în morminte, în locul în care nu mai exista relaţie, viaţă.
Şi după cum fântâna în care a fost pus, rămâne goală, la fel se întâmplă şi cu mormântul Domnului. Acest mormânt e o mărturie a faptului că şi mormintele noastre vor rămâne goale. Prin Învierea Domnului, mormântul nu mai este loc de veci.
În acest sens, Apostolul Pavel vorbind despre învierea trupurilor nu spune: se îngroapă, ci “se seamănă”. “Se seamănă trupul întru necinste, înviază întru slavă; se seamănă întru slăbiciune, înviază întru putere; se seamănă trup firesc, înviază trup duhovnicesc” (I Cor. 15, 42-44).
Iosif, vândut de fraţii săi în Egipt pentru 30 de arginţi, este o preînchipuire a lui Hristos, vândut de Iuda. Sfântul Andrei Criteanul spune în Canonul cel Mare că Iosif “de cei de un sânge a fost dat, a fost vândut în robie dulcele suflet, cel drept, spre închipuirea Domnului”.
Haina lui Iosif, muiată în sânge şi arătată patriarhului Iacov, simbolizează mantia roşie a Mântuitorul din timpul Patimilor Sale.
În relatarea vieţii lui Iosif, ni se spune că acesta îi primeşte pe fraţii săi, care vin în Egipt după o foamete cumplită în Ţara Sfântă şi le oferă hrană fără bani.
Foametea din vremea lui Iosif, semnifică neputinţa neamului omenesc de a atinge asemănarea cu Dumnezeu prin propriile puteri. Datorită foamei, îşi va veni în fire fiul risipitor şi va ajunge să se hrănească cu viţelul cel gras, chip al lui Hristos.
Iosif dăruieşte întregului popor grâu şi hrană, vestind tainic că şi Hristos Se va dărui pe Sine ca hrană, în cadrul Sfintei Liturghii, sub chipul pâinii şi al vinului. Faptul că Scriptura nu mai aminteşte de o alta foamete, de o altă venire a fraţilor săi pentru a lua hrană, ni se descoperă că cel ce mănâncă Trupul lui Hristos, nu mai flămânzeşte niciodată. Acest lucru a fost vestit de Mântuitorul femeii din Samaria: “Cine bea din apa pe care o dau Eu nu va mai înseta niciodată”. (www.crestinortodox.ro)
