În perioada 1955-1959 s-a elaborat legea conform căreia tot personalul sub 40 de ani trebuia să părăsească mănăstirea. Mănăstirea deţinea un act de veşnică vânzare prin care proprietarele locului, monahiile Silvestra Papară şi Epistimia Borş, vând maicii Macaria Samoilă 68 prăjini teren, (document întocmit în prezenţa avocatului Valeriu Roban), şi prevedeau următoarea clauză: ,,Cumpărătoarea este obligată a primi ca pe acest teren să se facă un schit de maici pentru cultul pravoslavnic, stăpânind terenul împreună cu maicile care ar face parte din acest schit. În stăpânirea terenului cumpărătoarea va intra după moartea mea, vânzătoarea”. Prin acest document, urmaşii devenind, astfel, moştenitori prin lege, tot personalul sub 40 ani putând rămâne în mânăstire. În vara anului 1976 s-au făcut pregătirile pentru sfinţirea bisericii, dar la intervenţia autorităţilor, arhiereii şi preoţii nu au mai putut săvârşi sfânta liturghie. Grupul de poliţişti a închis porţile şi a supravegheat noaptea până duminica la prânz, aşa încât credincioşii care voiau să participe la slujbă au fost nevoiţi să plece. Biserica s-a sfinţit în taină, în 1978. După cutremurul din 4 martie 1977, care a avut urmări costisitoare atât pentru biserică, cât şi pentru chilii, maicile asigură parţial drumul pentru transportul materialelor de construcţie. Mulţumind lui Dumnezeu că nu s-a dărâmat nimic din temelie şi că certarea cea părintească a fost cu milă asupra lor, maicile îşi continuă datoria de a se ruga şi de a munci, luptând pentru păstrarea credinţei strămoşeşti. În 1979 a fost un control foarte riguros în mânăstire. Au căutat materiale achiziţionate ilegal, armament, aur, personal fără mutaţie. Nu au găsit nimic din toate acestea. Au confiscat tabla, şamota şi lumânările. Singurul obiect din aur era o cruciuliţă în icoana Maicii Domnului pe care nu au depistat-o. Acoperământul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu s-a întins peste toate maicile fără viză definitivă de şedere şi acestea au trecut cu bine controlul. Autorităţile urmăreau, ca şi în alte dăţi, dacă în mânăstire vine preot să slujească sfânta liturghie. Era întreţinută o atmosferă de tensiune în mânăstire prin ameninţări de dărâmare a chiliilor şi de împrăştiere a monahiilor; li se spunea că, dacă nu vor părăsi de bunăvoie locul, vor fi duse forţat în Bărăgan. Silite de împrejurări, maicile şi-au pregătit câte un mic bagaj cu strictul necesar, aşteptând hotărârea. Dar după două săptămâni de încordare, ele au înţeles că este voia Maicii Domnului să rămână pe loc şi să întărească mânăstirea. Prin post şi rugăciune, Maica Domnului a făcut o minune, potolind duhurile răzvrătite. În primăvara anului 1986 se termină de adus cărămida pentru reparaţia bisericii, întocmindu-se cele necesare pentru deschiderea unei importante lucrări. Maica stareţă, încurajată de întregul sobor, aduce la cunoştinţa organelor comunale şi judeţene, necesitatea acută a consolidării bisericii care era în pericol de dărâmare, insistând de mai multe ori în 1987 pentru obţinerea autorizaţiei de reparaţie-construcţie. În zadar au apelat, căci aprobări pentru instituţiile de cult erau foarte greu de obţinut în perioada în care dictatura comunistă ajunsese la apogeu, ştiut fiind şi faptul că această credinţă a purces fără aprobarea Ministerului Cultelor, fiind doar tolerată.
