pietricica turism

cosbuc 01

Potrivit studiilor făcute de reputatul profesor pietrean, Constantin Prangati, poetul de mare sensibilitate, George Coşbuc, a venit în anul 1902, în comuna Rediu, unde a participat la lucrările cercului cultural al cadrelor didactice, cerc care avea în acei ani centru în această zonă a judeţului Neamţ. Informaţia a apărut în revista “Propăşirea” din 1 decembrie 1902, revistă la care George Coşbuc, “ a primit să figureze printre colaboratorii ei”.

Preţuit de dăscălimea judeţului

“În luna noiembrie a anului 1902, George Coşbuc a luat parte la lucrările cercului cultural al cadrelor didactice cu centrul la Rediu. Trebuie să menţionăm că, aşa cum rezultă din unele articole publicate de revista «Propăşirea», poetul George Coşbuc era mult preţuit de «dăscălimea judeţului» poeziile lui fiind citite cu plăcere şi popularizate în masă cu ocazia prezentării de către şcolari şi tineret a diferitelor programe artistice. Impresionat de primirea făcută de cadrele didactice, atât la Piatra Neamţ, cât şi în comunele judeţului, ne informează revista «Propăşirea» din 1 decembrie 1902, «poetul George Coşbuc a primit să figureze printre colaboratori revistei, promiţându-ne tot concursul». În aceeaşi revistă sunt prezentate aspecte ale călătoriei de la Piatra la Rediu, discuţiile purtate de George Coşbuc cu ţăranii satului. După cum reiese din notările poetului, în acel timp satul Rediu era o localitate cu «sate mici, fără garduri împrejur şi aşezate fără nicio ordine; sărăcia îşi făcuse şi aici unul din numeroasele sale cuiburi». Prima casă, la intrarea în sat, era şcoala, «o casă mică, joasă, şi cu un aspect sărăcăcios». Cu toate că era o zi de sărbătoare, înfăţişarea exterioară a ţăranilor era dezolantă, reflectând condiţiile grele de viaţă şi muncă ale acestora. Grupul de oameni ce se afla în faţa primăriei avea «acelaşi aspect trist pe care-l prezenta majoritatea ţăranilor noştri, cu părul lor lung şi faţa pârlită de asprimea vremii şi adânc brăzdată de multele nevoi şi suferinţe». Între ţărani, George Coşbuc «se simţea ca la el acasă». El le-a vorbit «cu focul pe care-l pune în vorbă artistul, cu acea sinceritate care, atinge aşa de blând inima omului». La îndemnul poetului, sătenii din Rediu s-au angajat să construiască un local nou de şcoală. Şi, când, peste câţiva ani, localul s-a înălţat, sătenii şi-au amintit cu plăcere că la baza acestui edificiu a stat contribuţia morală a poetului George Coşbuc. Amintirea poetului, cuvintele lui înflăcărate despre dreptatea socială, despre necesitatea îmbunătăţirii condiţiilor de trai ale poporului au rămas adânc întipărite în conştiinţa ţăranilor din Rediu, Zăneşti, Podoleni, Costişa etc. Ele erau încă vii şi în timpul răscoalelor din 1907. Mergând, astăzi, pe urmele lui George Coşbuc, după aproape 7 decenii, întâlnim o viaţă nouă, deosebită fundamental de cea din trecut”. (prof. C. Prangati, Ceahlăul, miercuri, 3 septembrie 1969) \cosbuc 02

El-Zorab (fragment)

La paşa vine un arab,
Cu ochii stinşi, cu graiul slab.
– „Sunt, paşă, neam de beduin,
Şi de la Bab-el-Manteb vin
Să vând pe El-Zorab.

Arabii toţi răsar din cort,
Să-mi vadă roibul, când îl port
Şi-l joc în frâu şi-l las în trap!
Mi-e drag ca ochii mei din cap
Şi nu l-aş da nici mort.

Dar trei copii de foame-mi mor!
Uscat e cerul gurii lor;
Şi de amar îndelungat,
Nevestei mele i-a secat
Al laptelui izvor!

Ai mei pierduţi sunt, paşă, toţi:
O, mântuie-i, de vrei, că poţi!
Dă-mi bani pe cal! Că sunt sărac!
Dă-mi bani! Dacă-l găseşti pe plac,
Dă-mi numai cât socoţi!”

El poartă calul, dând ocol,
În trap grăbit, în pas domol,
Şi ochii paşei mari s-aprind;
Cărunta-i barbă netezind
Stă mut, de suflet gol.

– „O mie de ţechini primeşti?”
– „O, paşă, cât de darnic eşti!
Mai mult decât în visul meu!
Să-ţi răsplătească Dumnezeu,
Aşa cum îmi plăteşti!”

pavelescu

Cincinat Pavelescu la Piatra Neamţ

Poetul, dar mai cu seamă epigramistul Cincinat Pavelescu, de profesie judecător, a fost în urmă cu aproape un veac angajat al Tribunalului din Piatra Neamţ, multe dintre autentificările de acte purtând şi semnătura sa.

“Cel mai autentic dintre trubadurii noştri”

“Răsfoind actelele provenite de la Tribunalul judeţului Neamţ, aflate acum în posesia Arhivelor Statului, am descoperit câteva mărturii materiale, care atestă prezenţa, în oraşul nostru, acum o jumătate de secol, a scriitorului Cincinat Pavelescu. Este cunoscut faptul că, odată cu obţinerea licenţei în drept, în anul 1897, încep şi peregrinările prin ţară ale «celui mai autentic dintre trubadurii noştri», aşa cum îl numea Eugen Lovinescu. Îl aflăm, astfel, ajutor de judecător la Brăila, Corabia, Turnu Măgurele, Craiova, Sulina, Iaşi, judecător la Râmnicu-Sărat, procuror la Braşov. Aceste situaţii precare, de om veşnic pe drumuri, scriitorul la închină un semnificativ catren!

«Am colindat întreaga ţară,
Cinstit c-o leafă de aprod,
Purtând sub robă o chitară
Şi-o inimă în loc de cod
».

De remarcat că, la mai bine de o jumătate de veac, de când Alecu Russo funcţionase la Judecătoria din Piatra Neamţ, pe la această instituţie nemţeană trecea un alt scriitor român, autorul savuroaselor epigrame, ce-i aduseseră un rapid succes în epocă, dar şi a numeroase poezii de factură simbolistă (publicate în «Literatorul» lui Macedonski, cu care şi colaborase la piesa «Saul»). La  Piatra Neamţ, fie ca judecător supleant, fie ca preşedinte al secţiei succesiune, Cincinat Pavelescu a asistat la toate autentificările de acte, care poartă şi semnătura sa, lucru ce ne-a permis stabilirea exactă a perioadei în care şi-a exercitat funcţiile amintite. În fondul documentar amintit există şi două declaraţii ale lui Cincinat Pavelescu, autentificate la Tribunalul din Piatra Neamţ, prin care scriitorul, ca tutore al fratelui său, minorul Ionel Pavelescu (autorul volumului de sonete «Sigilii de aur»), autoriza avocatul Theodorescu din Bucureşti pentru rezolvarea unor probleme financiare legate de moşia părintească Popeasca, din judeţul Râmnicu-Sărat. Dovezi care să ateste participarea scriitorului la viaţa culturală lipsesc. Faptul este explicabil, datorită timpului relativ scurt petrecut la Piatra Neamţ, şi care nu i-a permis intrarea în viaţa spirituală a târgului de atunci”. (prof. Valentin Ciucă, Ceahlăul, miercuri, 28 mai 1969)