pietricica turism
serbarile zapezii

Asociația Puzzle OptimEast Târgu Neamţ a organizat sâmbătă, 7 decembrie, manifestarea “Elevi de pus în ramă”. Scopul a fost de a-i pune în valoare pe elevii care s-au remarcat de la fiecare dintre cele trei licee din oraş.

Elevii au fost nominalizați de consilierii educaționali și de președintele Consiliului Școlar al Elevilor de la fiecare liceu. Pentru a-i evalua, timp de zece zile, elevii din Târgu Neamț și-au putut vota colegii, pe baza unei descrieri trimisă de fiecare elev în parte. În același timp, diriginții sau profesorii elevilor nominalizați au completat o fișă, iar elevii nominalizați au completat un formular de evaluare. Fișa și formularul au urmărit criterii precum rezultatele școlare, implicarea în activități școlare și extrașcolare, talente și pasiuni sau modul de petrecere a timpului liber, dar și modul în care gândește sau atitudinea elevului. În urma analizării celor două instrumente, au reieșit, de la fiecare liceu, elevul/eleva care s-a remarcat cel mai mult. Elevii au strâns peste 2.500 de voturi din partea colegilor. Iar cei mai votați elevi de la fiecare liceu au fost, de asemenea, premiați.

“Nu am vrut să punem în valoare doar popularitatea, ci și rezultatele, implicarea elevilor. Elevii care au fost populari, s-au remarcat și în ceea e privește criteriile stabilite de echipa organizatoare, fiind chiar cazuri în care a fost persoana ce s-a clasat pe locul 2 în urma evaluării formularelor elevilor și fișelor profesorilor. Inspirându-ne din proiectul de anul trecut, când cei mai faini profesori din județ au fost puși în valoare, anul acesta lumina reflectoarelor a căzut pe elevi, elevii de liceu din Târgu Neamț. Am fost cât mai obiectivi în evaluare, fără a ține cont de relații de prietenie sau simpatii. Din acest motiv am vrut să strângem păreri de la mai multe persoane, să analizăm mai multe puncte de vedere. De asemenea, faptul că printre elevii nominalizați, și chiar premiați au fost și voluntari implicați în asociația noastră (dar nu în organizare), ne-a pus puțin pe gânduri. Dar am considerat că, din moment ce s-au remarcat și la școală, nu ar fi corect să îi eliminăm din lista elevilor nominalizați. Reacțiile cu privire la activitate au fost pozitive atât din partea elevilor, cât și a profesorilor sau a cunoscuților acestora. Dar nu doar cu privire la activitate, cât și la inițiativa de a aduce la un loc tineri din cele trei licee”, a declarat Viorela Chiper, preşedintele Asociaţiei Puzzle Optim East.

Elevii nominalizați și premiați de la fiecare liceu sunt:

Colegiul Național “Ștefan cel Mare” 

  1. Bălăoiu Ioana- clasa a XII-a UC
  2. Bîrsan Cristina- clasa a XI-a RE
  3. Bobric Lavinia- clasa a XII-a UC
  4. Cozma Gabriela- clasa a XII-a RF
  5. Crîșmariu Laura- clasa a XII-a UA
  6. Drăgănescu Iselin- clasa a XII-a RE
  7. Posmoșanu Denisa-Andreea- clasa a XI-a RA
  8. Rusu Diana- clasa a XI-a UC
  9. Simion Paul- clasa a XI-a RE
  10. Vartic Ștefania- Alexia- clasa a XI-a RA

Colegiul Tehnic “Ion Creangă” 

  1. Amătăsoaiei Cristina- clasa a XII-a A
  2. ChiticAndreea- clasa a XII-a A
  3. David Iosefina- clasa a XI-a A
  4. LazărAndrei- clasa a XI-a G
  5. JuncanariuFabian- clasa a XI-a B
  6. Nistor Viviana- clasa a XII-a F
  7. Niță Diana- clasa a XII-a D
  8. ȘoricIoana Roxana- clasa a IX-a B
  9. Tanase Denis- clasa a XII-a A
  10. Tănăselea Marco- clasa a XI-a B
  11. ZamăAdrian- clasa a XII-a A 

Liceul “Vasile Conta” 

  1. Andrei Cristian- clasa a XI-a B
  2. Cehan Casian- clasa a X-a B
  3. Luca Alice- clasa a XII-a B
  4. Marian Camelia- clasa a XII-a A
  5. Nistor Mălina- clasa a X-a B
  6. Raclariu Andreea- clasa IX-a A
  7. Roșu Robert- clasa a XI-a C
  8. Săngeap Liviu- clasa a IX-a A
  9. Șerban Magda- clasa a XII-a A
  10. Șerban Nicola- clasa a X-a A. (C.T. STURZU; FOTO: A. CIOTÎRCĂ)