Te uiţi la ce s-a întâmplat de Iaşi şi nu-ţi vine a crede că s-a petrecut în România. Prins cu alcoolul în respiraţie la volan, după ce a fost implicat într-o tamponare, prefectul Romeo Olteanu a demisionat din funcţie. Băuse o palinkă înainte de a se duce la un meci de fotbal şi s-a urcat la volan. Poate că scăpa dacă nu era incidentul rutier. La cum sunt compuse legile noastre, tot el e bun de plată şi dacă vinovat de accident e altul. Totuşi, ce-a căutat băut la volan? Greu de găsit o explicaţie. În vreo 30 de ani nu l-am văzut o singură dată pilit, darămite să facă imprudenţa de a conduce maşina. Olteanu este un monument de echilibru, un tip prudent şi înţelept. Era de departe cel mai calificat să devină prefect regional. Are o singură patimă şi a făcut din ea renume: jocul de bridge. A fost implicat şi în destinele fotbalului ieşean, dar în virtutea unei comenzi sociale, cum se spune. Cel mai probabil, prin acea zonă îşi va găsi de lucru, pe bani mulţi şi sigur mai liniştit. E suficient să ne gândim că a scăpat de grija inundaţiilor, de coduri portocalii, de organizarea alegerilor. „A scăpat” e un fel de a zice, fiindcă nu l-a obligat nimeni să accepte funcţia de prefect. Dar, spre deosebire de alţii care au avut acces la butoanele puterii, Olteanu a făcut politică din plăcere. S-a regăsit la PNL pentru o vreme, apoi la Partidul Moldovenilor, când Constantin Simirad era luat în seamă, pentru ca în final să se cantoneze la PSD, alături de care a supravieţuit prigoanei portocalii. La Iaşi, unul dintre puternicele bastioane roşii din ţară, personalizate de primarul Gheorghe Nichita, a fost poate mai uşor.
Francheţea şi lipsa de ezitare în a demisiona din funcţie după boacăna făcută îl poziţionează pe fostul prefect într-o galerie de minoritari identificaţi prin onoare şi demnitate. Tradiţia consacrată în România e pe dos şi atinge proporţiile unei molime. Nu erau suficienţi părinţii-ştabi abuzivi, sfidători, că boala s-a extins şi asupra odraslelor. Au fost bătăi crunte, au fost morţi pe şosele, iar autorii au exploatat la maxim sistemul politic de putere căruia îi erau asociaţi spre a scăpa de rigorile legii. Nu putea Romeo Olteanu să încerce o manevră? Nu, adevărul e că nu putea – jucătorul nostru de bridge pleca oricum, şi fără intervenţia ministrului Oprea.
Dacă asupra pericolului public reprezentat de consumul de alcool înainte de a te urca la volan nu are rost să insistăm, oare alte acţiuni şi gesturi din aceeaşi categorie de pericol, înregistrate în dreptul conducătorilor, nu ar trebui să se încheie la fel, dacă nu cu o demitere fulgerătoare?
De exemplu, pentru a lua un subiect fierbinte din Neamţ, cu ce e mai breaz un prefect treaz care refuză să lămurească afacerea cu închirierea locuinţei ANL obţinută de soţie, dar devenită bun comun? În lumea normală atitudinea sa e un temei suficient pentru a-l trimite la plimbare fără compensaţii, fără călduroasa recuperare în Corpul înalţilor funcţionari publici, din simplul motiv că dă un exemplu prost şi sădeşte neîncredere în sistem.
Un alt subiect de actualitate, de-a dreptul înflăcărat, e la ISU Neamţ. Dacă e păstrat în funcţie, colonelul cascador Ioan Niţică nu doar că e pe cale să perfecţioneze stingerea incendiilor fără apă, dar netulburatul personaj pare convins că dreptatea-i de partea lui.
Perpetuarea dublului standard în viaţa publică, reclamată şi denunţată în dese rânduri, se dovedeşte încet o constatare excesiv de generoasă. Dublu standard înseamnă să existe două seturi de măsuri: unul corect, unanim acceptat prin prisma valorilor moral-sociale, şi unul ticălos, aplicat după placul şi interesele conducătorilor. Aici intervine realitatea – îşi arată colţii, dovedind lipsa referinţei, a standardului public corect. Cine are, are pentru el personal şi atât. Romeo Olteanu a avut.
Viorel COSMA
