0:00

Dar gunoiul, cât e gunoiul?, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Întârzierea terminării lucrării de la stația de transfer de la Roman, care trebuia să fie gata în această lună, a dat peste cap comunitățile din jurul municipiului. Indiferent cu ce firmă de salubritate aveau contract, comunele nu mai pot depune, de la 1 octombrie, gunoiul la depozitul temporar din Roman. Decizia a fost luată de conducerea Primăriei Roman, cea care a construit depozitul, și care este dat în concesiune firmei Rossal din Roman. Atât comunele, cât și operatorul de salubritate Rossal au fost înștiințați că singurul gunoi care mai poate fi depus la depozitul de la Roman este al romașcanilor. Fără excepție. Asta deoarece depozitul, deschis în luna mai, este deja acoperit în proporție de 60%, iar lucrările la stația de transfer se anunță a fi gata abia în primăvara anului viitor. “Depozitul a fost construit cu bani de la bugetul local, noi l-am luat în concesiune și plătim o redevență. Așa cum s-a întâmplat și cu rampa veche de gunoi, care acum este neutralizată. Depozitul nu mai face față acum cantității de deșeuri din toată zona. Și nu este corect față de romașcani să preluăm deșeurile de la comune, în condițiile în care depozitul abia dacă va face față cantității de gunoi din municipiu. Am primit adresă de la Primăria Roman și am informat comunele cu care avem contract că nu mai putem duce gunoiul la Roman. Noi, ca societate, am găsit alte depozite, în alte județ, unde cărăm deșeurile”, a declarat Ionel Ciocan, director al Rossal Roman. Nu toate comunele au contract cu această societate. De exemplu, în Valea Ursului operează altă firmă. Primarul Viorel Smeria spune că problema locului unde va fi depozitat deșeurile nu este a sa, ci a societății de salubrizare. “Noi avem un contract ferm cu o firmă și este treaba lor unde duc gunoiul. Din punctul meu de vedere, respectăm contractul, cu sumele prevăzute acolo. Așa este în afaceri, mai câștigi, dar mai și pierzi. În momentul acesta noi plătim 40 de lei pe metru cub fără TVA”, a declarat primarul comunei Valea Ursului. În altă comună, la Doljești, unde operează Rossal, primarul Ioan Șoican spune că nu a fost informat exact despre unde va ajunge gunoiul din comună. Nici dacă prețul va fi același ca pentru un transport până la Roman sau în alt județ. “Noi avem contract cu Rossal și plătim 8 lei pe mtru cub. Nu știu ce se va întâmpla de acum încolo, nu am purtat nicio discuție”. City-managerul municipiului, Ovidiu Bojescu spune că decizia de a nu mai primi gunoi din alte zone este finală, iar la depozit au fost instalate camere de luat vederi pentru ca nici societatea care îl are în administrare să nu facă rabat și să permită supra-încărcarea volumului existent. (Claudia MATEI)

Articolul precedentÎn noiembrie, Bienala „Lascăr Vorel”
Articolul următorEPOCA DE PIATRA NEAMȚ