ibrian 01

Motto: „Mie nu mi-e frică de moarte. Dacă voi ajunge acolo tot cu plantele am să mă ocup, că și pe acolo trebuie să fie flori și ierburi.”

De cum pășești în Piatra Neamţ, unul dintre obiectivele de atracţie turistică ale oraşului recomandat de „ghizii” locului este Grădina Zoologică. Până să ajungem acolo atenţia ne-a fost atrasă de o plăcuţa comemorativă de la casa în care a locuit Elena Niţă Ibrian. Până să aflăm cine este, ceea ce surprinde și uimește stă scris pe plăcuţă : “Mie nu mi-e frică de moarte…”. Am vrea să credem că fiecare pietrean a observat asta. O vorbă pe care poetul Grigore Vieru a tradus-o într-o manieră originală: “Doamne, eu ştiu că mulţi se roagă bunătăţii şi răbdării Tale numai de aceea că nu pot linguşi moartea. Şi Tu îi ierţi”. Această femeie nu s-a numărat printre cei care au încercat să lingușească moartea, dar a găsit tot timpul remedii de a reprograma întâlnirea cu ea. Ne-am întrebat dacă e deschis pentru vizitare, dar locul părea cam liniştit şi am zis că o să revenim. După ce am scormonit un pic după informaţii am realizat că pietrenii au pierdut un diamant care mai poate fi văzut doar prin memoria operelor ei. Şi în timp ce generaţiile din afară se laudă cu raw food, vegan life sau cu food revolution noi am pierdut din vedere o personalitate autohtonă care a dat viaţă “bunului-gust”.

Cancer tratat cu crudități

Despre viaţa ei găsim informaţii pe blogul care poartă numele “naturistei” şi care a fost “servit” publicului larg cu multă dragoste de către Mihaela Walter, membru activ al Alianţei pentru Sănătate din Germania. “Doamna Elena Niţă Ibrian s-a născut pe 12 noiembrie 1921. După moartea mamei sale, fiind cel mai mare copil, şi-a crescut singură cei 8 fraţi. De la mama şi de la bunica sa învăţase meşteşugul tapiseriei şi taina plantelor, vopsea singură lâna folosită, încerca mereu să creeze noi nuanţe. Din păcate, folosea la vopsit chimicale foarte puternice pentru fixarea culorilor iar din această cauză s-a îmbolnăvit de cancer, la nici 25 de ani! A fost operată şi tratată în spital cu toate metodele cunoscute în acele timpuri, boala însă s-a agravat şi de aceea medicii au trimis-o să moară acasă. Nu se mai putea da jos din pat, nu mai putea mânca, nu mai putea bea, soţul său era pregătit pentru înmormântare, cumpărase deja şi sicriul… Dar în aceste momente dramatice, aude de la o cunoştinţă a soţului venită din Canada, despre o cură de sucuri de crudităţi care dă rezultate bune în tratarea cancerului. A început să consume sucurile cu linguriţa, iar după 5 săptămâni şi-a revenit în mod neaşteptat… Şi a mai trăit peste 60 de ani cu regimul de hrană vie… A trecut la cele veşnice în data de 9 septembrie 2009”.

“Dumnezeu nu fierbe nimic”

S-a documentat despre hrana vie şi a studiat cu minuţiozitate toate categoriile de alimente. Cu ajutorul acestor informaţii şi pentru iubirea faţă de aproapele Elena Ibrian a ajutat şi alţi bolnavi de cancer din ţară şi nu numai, fără să pretindă în schimb vreo răsplată materială, singura ei bucurie fiind rezultatele pozitive ale tratamentelor recomandate de ea. În timpul vieţii a reuşit să scoată din “cămara sufletului” peste 40 de cărţi toate conţinând informaţii preţioase despre tratarea bolilor prin metode naturale. La peste 80 de ani a înfiinţat un muzeu etnografic şi a pus bazele unui azil de bătrâni. Am luat la pas librăriile din Piatra Neamț şi am constatat că nici măcar o carte a Elenei Ibrian nu se mai regăseşte pe rafturile acestora. Reeditarea titlurilor nu pare să intereseze pe cineva, dar dacă mâine în locul afişelor şi bannerelor de tot felul ar scrie “Cum să te lupți cu cancerul” probabil că multă lume ar şti cine a fost Elena Niţă Ibrian. Crezul după care Elena Ibrian şi-a schimbat stilul de viaţă l-am găsit în cartea “Tratat de hrană vie”:

“Hrana vie apare în zilele noastre ca ceva original sau inedit. Un regim sau o metodă exclusivă de tratament, când aceasta, de fapt, e un proces firesc aparţinând existenţei omului, mai precis corpului său fizic. Din fericire, omul ucigând hrana vie prin coacere şi fierbere, nu a rămas nesancţionat în această aşa-zisă cunoaştere, merele nu sunt fripte în copaci, legumele nu se fierb în grădini şi nici laptele la sânul mamei, altfel spus, Dumnezeu nu fierbe nimic, aşadar revenirea la hrana vie fiind o continuitate a unui proces cosmic de creaţie care durează de mii de ani”.

Liniştea din spatele porţilor ruginite

Ajuns în faţa porţilor ruginite constaţi că e linişte, o linişte împăciuitoare care se ascunde în glasul păsărilor cerului aciuate prin copacii din jur. În cutia poştală, în locul scrisorilor de mulțumire care ajungeau acolo, ofertele supermerket-urilor stau îngrămădite şi nepăsătoare într-un loc despre care cel ce împarte produse publicitare nu ştie mai nimic. Ar fi aflat că aici a meşteşugit, lucrat şi creat cea care nu s-a temut de moarte, cea care a luptat cu cancerul, cea care a învins cu ajutorul credinţei în Dumnezeu şi iubirii faţă de oameni. Toate acestea le-a arătat prin felul de a trăi în armonie cu natura, cu rodul ei şi împărţindu-l, după puteri, cu cei din jur. Din respect ar evita să pună în cutia ruginită rețete îmbelșugate cu E-uri și oferte cu legume modificate.

Un butuc de vie, plin cu struguri cruzi, aşteaptă cuminţi în faţa casei să se coacă pentru a fi culeşi. Nu-i nimeni să-i îngrijească, nu-i nimeni să le-arate rostul pentru care au fost pictaţi într-un peisaj acoperit de tihnă și nepăsare.

 ibrian 02

ibrian 04

ibrian 03

Marian TEODOROF

Articolul precedentHabemus Manager de 8,6 la Spitalul Județean Neamț
Articolul următorZeița Hera, cu drujba prin Cozla

1 COMENTARIU

Comments are closed.