Lansare de carte la Muzeul de Artă Piatra Neamţ

Complexul Muzeal Național Neamț sărbătorește Ziua Culturii Naţionale, 15 ianuarie, prin lansarea albumulului “De la ie la izvod. Cusături tradiționale din Fondul Elena Niță Ibrian”, realizat de Florentina Buzenschi. Este cea de-a șasea lucrare din colecția Patrimoniu Muzeal Nemțean, coordonată de dr. Ciprian-Dorin Nicola, care are ca scop promovarea colecțiilor pe care le deține instituția.

“Manifestarea încheie seria activităților dedicate centenarului Elenei Niță Ibrian (1921-2009), colaboratoarea Muzeului de Etnografie Piatra-Neamț, împătimită a artei populare și promotoare a bucătăriei fără foc. Datorită importantei donații pe care a făcut-o în anul 1986, colecția noastră s-a îmbogățit cu 180 piese „constând în covoare populare, carpete, tapiserii, ștergare, fețe de masă, costume populare” și „eșantioane cusături populare”, așa cum reiese din documentul încheiat cu donatarul (Complexul Muzeal Județean Neamț) reprezentat de doamna Elena Florescu, muzeograf la Muzeul de Etnografie Piatra-Neamț“ precizează conducerea Complexului Muzeal Naţional Neamţ, într-un comunicat de presă.

Lucrarea, care va fi lansată vineri, 14 ianuarie, de la ora 16:00, la Muzeul de Artă din Piatra Neamţ, conține, alături de un scurt istoric, câteva date biografice despre Elena Niță Ibrian și o prezentare a fondului ce îi poartă numele. Partea grafică cuprinde nu mai puţin de 50 de planșe realizate de donatoare după cămăși din Neamț, Suceava, Iași și Bacău, plus 350 de izvoade din aceleași zone. Fotograful Florin Ghimiș este autorul imaginilor și realizatorul tehnic. Albumul este dedicat etnografei dr. Elena Florescu, invitata de onoare a evenimentului, fondatoarea Muzeului de Etnografie Piatra-Neamț, și doamnei Doina Vieru, conservator în cadrul aceluiași muzeu, care – prin munca lor – au contribuit la apariția acestei lucrări. (A.C.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Ministerul Apărării Naționale comunică: Țintă aeriană detectată la nord de Roman. RO-Alert transmis în cinci județe din Moldova

Actualizare: Drona ar fi părăsit teritoriul României. Știre inițială: Ministerul...

RO-Alert în Neamț și Iași: avertizare privind posibila cădere a unor obiecte din spațiul aerian

Locuitorii din județele Neamț și Iași au primit, marți...

Concurs pentru șefia a trei case de asigurări de sănătate din Regiunea Nord-Est

Jumătate din județele Regiunii Nord-Est, Neamț, Suceava și Vaslui,...

Iași. Accident rutier în localitatea Blăgești – o persoană a fost rănită

Un accident de circulație a avut loc pe 8...

Peste 500 de amenzi pentru viteză într-o săptămână în Neamț

Poliția Neamț a dat publicității rezultatele în urma acțiunii...