isachi carte

O carte cu lecturi oferite de-a gata, un fel de jurnal de lectură, gen celui publicat acum câteva decenii de Eugen Barbu (“Caietele Principelui”),  este volumul „Despre mine şi Dalila” (Editura Valman, 2013), cea de a opta apariţie editorială a scriitorului Petre Isachi, profesor şi publicist băcăuan. Timp de un an de zile (în perioada 25 noiembrie 2011 – 31 decembrie 2012), autorul răsfoieşte cărţi,   reviste literare, ziare şi se opreşte la unele ştiri care i se par că  merită a fi comentate.

Adevărat caleidoscop literar, dar şi politic sau istoric, jurnalul lui Petre Isachi are darul să introducă pe cititor în lumea lecturilor autorului, o lume foarte captivantă în care evenimentul cotidian trece prin meditaţia gravă, ironică sau autoironică a celui care este cu lectura, desigur, cu un pas înaintea cititorului: “Constat că discreţia mediatică este invers proporţională cu valoare şi importanţa unui scriitor. Am în vedere anul 2011, când am fost părăsiţi de Mircea Horia Simionescu, Fănuş Neagu, Constantin Stan, Mircea Ivănescu, pe care mi-i amintesc, când scriu aceste rânduri, ca pe nişte stări/energii active. Oricum, identitatea scriitorului e clădită pe nisipuri mişcătoare”.

Atunci când este cazul, citează versuri care i-au plăcut, se opreşte la unele fraze care i se par incitante, demne de a intra sub lupa severă a sa. Remarcabil observator, autorul, implicat în prezentul imediat, urmăreşte atent pulsul vieţii literare, comentând polemic atitudinile unor scriitori, dar şi evenimentele politice interne şi internaţionale. Citind fiecare notaţie zilnică (nu lipseşte nici o zi din acel an) observi că Petre Isachi are darul de a se opri doar la ştirile cu adevărat importante din presa literară, iar atunci când se opreşte la un citat dintr-o carte o face cu pasiunea unui cunoscător.

Reţine, de exemplu din ideile lui Alex Ştefănescu un fapt demn de atenţie: în spatele oricărui mare scriitor este, a fost, un om providenţial: Eminescu – Maiorescu, Caragiale – Cioculescu, Eliade – Nae Ionescu, Rebreanu – Nicolae Gheran. Un adevăr evident. Mai  mult decât atât, pentru a face lectura şi mai agreabilă, la fiecare zi din calendar pomeneşte câte un “sfânt” inventat precum: Sf. Dan Puric Tămăduitorul cu gura, Cuv. Mihai Leu, împărţitorul de pumni, Cuv. Sever Voinescu, fluierătorul în biserică, Adormirea Sfântului Crin – dezlegare la porno, Schimbarea la faţă a cuvioasei Renate Weber, Cuv. Monica Macovei, alungătoare de NUP-uri – Legare la mâini, Sfânta Mona Muscă, Mărturisitoarea – dezlegare la limbă, şi multe altele, care mai de care mai inventive.

„Despre mine si Dalila” e o carte care poate fi comentată pe tot atâtea pagini cât conţine ea (vreo 300), iar această succintă prezentare e doar un semnal că există. Pentru că merită a fi căutată şi citită. (N. SAVA)

Articolul precedentDreptate pentru persoanele cu certificat de handicap permanent
Articolul următorVolei în șosete? Nuuuu…