0:00

Bețivii, fruncea la Spitalul Roman, ZCH NEWS - sursa ta de informații

* “Este o rușine pentru orașul Roman faptul că avem atât de mulți pacienți în stare de ebrietate”, a declarat managerul Cătălina Pălăncianu

Deși lucrează de peste 15 ani la Spitalul Roman, doctorul Cătălina Pălăncianu, managerul unității, spune că la foarte puţini colegi le este drag să facă gărzi. Asta deoarece, conform statisticilor, o bună parte dintre pacienții care ajung la Centrul de Primiri Urgențe (CPU) suferă de “beție”. La acestea se adaugă și riscul mare prezentat de zonă, Romanul aflându-se pe E85, motiv pentru care trebuie să asigure primul ajutor în cazul accidentelor de circulație. „În weekend, numai la CPU s-au prezentat 253 de persoane, din care 20 erau pacienți cu etilism acut. Nu am avut accidente de circulație, dar am avut mai multe cazuri de enterocolite și plăgi sau traumatisme la membre. Două persoane au ajuns în stop cardio-respirator și au decedat la CPU. Problema noastră este legată de pacienții care suferă de etilism acut, iar pentru tratamentul lor plătim cu toții. În două cazuri, a fost necesară trimiterea lor la Iași. Este o rușine pentru orașul Roman faptul că avem atât de mulți pacienți în stare de ebrietate. Este unul din motivele pentru care cei care termină medicina de urgență nu vin la Roman”, a declarat managerul Pălăncianu.

Aceasta spune că problema adevărată nu este neapărat tratarea celor veniți cu etilism, ci ceea ce se întâmplă după ce-și revin. La Psihiatrie ajung doar pacienții băuți care sunt agresivi. “Gărzile sunt foarte grele, avem și 150 de pacienți. Cei cu etilism, după ce se trezesc, vorbesc urât, sunt agitați, pornesc certuri… Nu este un loc de muncă atrăgător. Mi s-a confirmat, de la doctorița Onu, că gărzile de la radiologie din Piatra Neamț nu se compară cu cele de la Roman”, a mai spus managerul Spitalului.

Pentru a încuraja venirea cadrelor medicale către Roman, conducerea unității au cerut conducerii Primăriei să găsească soluții pentru a le pune la dispoziție viitorilor medici apartamente în care să locuiască. “Pentru noul medic de la CPU, care intră de la 1 ianuarie în activitate, trebuie să avem măcar o locuință. Pentru o perspectivă ulterioară, avem nevoie de măcar 3-4 locuințe, astfel încât Romanul să devină cât de cât atractiv”, a precizat Leonard Achiriloaei, director economic al Spitalului. Pe vremuri, Spitalul a avut un bloc destinat cazării cadrelor medicale, însă apartamentele s-au vândut, iar acum unitatea mai dispune de doar două garsoniere, ambele ocupate în acest moment.

Claudia MATEI

Articolul precedentProfesorii vor să iasă în stradă
Articolul următorTopul firmelor nemțene, ediția a XX-a: „Am încercat ca acest eveniment să fie o sărbătoare”