Loviturile împotriva Mafiei încep să tulbure electoratul

În comentariul „Dosarul Microsoft sau statul jefuit de stat”, publicat pe 2 octombrie, scriam ca o concluzie intermediară – pornind de la îndoieli şi întrebări îndreptăţite adresate apărătorilor statutului de drept – că vom prefera faptele în locul răspunsurilor. Şi adăugam: „Finalizarea dosarului cade în sarcina alor noştri. Cu riscul de-a folosi cuvinte mari, e unul dintre acele momente istorice când o mână de oameni pot face enorm pentru o ţară, indiferent de cum şi-au îndeplinit anterior misiunea. La câte am iertat de la Revoluţie încoace, după ce-i dojenim un pic, îi iertăm şi pe aceşti apărători”. După două săptămâni şi două zile înregistrăm o efervescenţă şi un spor în fapte de-a dreptul tulburătoare, în toate sensurile cuvântului. Dosarele curg în cascadă, unele find aşa de complexe încât nu mai pierzi timpul să reţii ce-i corupţie, ce-i crimă organizată. Fără ezitare, pui direct o singură pecete: Mafie.

Retuşarea aparenţelor, altfel o operaţiune de rutină în asemenea împrejurări, e înlocuită cu experimentarea de veritabile operaţii estetice majore. Totul pentru a minimaliza efectele pe care loviturile împotriva Mafiei le au asupra alegătorilor, pentru a crea impresia că nu le bagă în seamă. Eforturile nu se marchează în registrul de reacţii rapide şi contramăsuri al unui singur sector politic. De această dată funcţionează… răspândirea. Este firesc din moment ce legăturile şi combinaţiile scoase la iveală strică ce te aşteptai să fie indestructibil. La fel de firesc, îndoielile continuă planeze, în sensul publicul vrea mai mult. Nu crede decât când va vedea mascaţii cu duba la poarta tuturor mafioţilor prea bine cunoscuţi şi prea greu de dovedit.

Aşteptarea nu amână reacţia de sezon. Câţiva oameni politici cu picioarele pe pământ şi mintea acasă, nu dintr-un singur partid, recunosc că electoratul lor începe a se mişca. Ce-i doare neaşteptat de tare e că s-au sensibilizat părţi importante din rândul celor consideraţi fideli până mai ieri. Proporţiile jafului îi pun în situaţii delicate – dacă nu penibile cu totul – şi pe cei mai înrăiţi fanatici. Au vecini, familie, colegi. Presupunând că ar rămâne ca de stâncă, nu au răspunsuri pe măsura întrebărilor sau băşcăliei. Adunând aici prestaţiile candidaţilor, tulburarea ia proporţii ce scapă cu siguranţă măsurătorilor sociologice de specialitate. Constatările din teritoriu ţin însă loc de orice studiu. Socotelile-s gata încurcate. E o evidenţă, cum altfel, tulburătoare. Alegerea preşedintelui se prefigurează a se juca până în ultima clipă. Dacă apărătorii statului de drept nu trişează, e minunat. Pe la ţară se strigă deja că multe pomeni electorale vor fi refuzate, ceea ce e neaşteptat de minunat.

Viorel COSMA

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Botoșani. Prins cu droguri de mare risc în capsule pentru vape

    Un bărbat în vârstă de 37 de ani a fost reținut de procurorii...

    Cazul femeii acuzate de incendiul de la Oșlobeni – pagubă de 20.000 de lei!

    Revenim asupra cazului de la Oșlobeni, comuna Bodești, cu femeia acuzată că a...

    Avertisment APAVITAL Iași: seceta pune presiune pe sursele de apă și pe alimentarea din regiune. Cifre îngrijorătoare.

    Debitele reduse ale râurilor și scăderea resurselor disponibile în unele surse subterane îngreunează...

    Pompierii intervin la Biserica „Adormirea Maicii Domnului ” (Precista Veche) din Piatra Neamț. Risc de cădere a unor elemente din acoperiș

    Elemente din acoperișul Bisericii Precista Veche din municipiul Piatra Neamț s-au desprins parțial...

    Vaslui. O femeie a fost rănită în urma unui accident dintre două autoturisme

    O femeie a fost rănită în urma unui accident produs în această dimineață,...

    Tehnică militară pe drumurile din Neamț și Bacău

    Șoferii care circulă în aceste zile în zona Piatra Neamț trebuie să țină...

    Bacău. Bărbat mort după ce un mal de pământ s-a surpat peste el

    Un bărbat de aproximativ 52 de ani și-a pierdut viața după ce a...