Video. Bătrân mort în incendiul care i-a cuprins casa

În această seară, 26 martie, un localnic din comuna Poiana Teiului a murit în incendiul care i-a cuprins casa.

Pompierii din localitate au ajuns imediat după apelul la 112, de la ora 20.30, dar casa ardea toată, deja, potrivit lt. Irina Popa, ofițerul de presă al ISU Neamț.

După circa o oră militarii au reușit să localizeze incendiul și acționau pentru stingerea acestuia, urmând să stabilească ce anume a provocat incendiul.

Actualizare: Pentru localizarea și lichidarea incendiului au intervenit pompieri din cadrul Gărzii 2 de Intervenție Poiana Teiului cu două autospeciale pentru stingere, o ambulanță SMURD și pompieri voluntari din cadrul SVSU Borca cu o autospecială de stingere.

Incendiul se manifesta generalizat la nivelul unei locuințe cu posibilitatea propagării la o locuință și anexe gospodărești din imediata vecinătate.

Forțele de intervenție au localizat și lichidat incendiul în limitele găsite.

Din păcate, în interiorul locuinței a fost găsit trupul unui bărbat de 77 de ani carbonizat.

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind amplasarea necorespunzătoare a materialelor combustibile față de mijloacele de încălzire.

C.I.

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Elevii unei școli din Neamț au fost evacuați după ce s-a simțit miros de fum

    ISU Neamț a anunțat că în această dimineață, 19 octombrie, a fost semnalat...

    Vaslui. O clădire cu panouri fotovoltaice din localitatea Pogonești a ars de la un scurtcircuit

    O familie din localitatea Pogonești, județul Vaslui, a rămas fără o clădire pe...

    Neamț. Urșii continuă să coboare printre oameni

    Astăzi, 18 octombrie 2026, au fost semnalate două prezențe ale urșilor, prin mesaj...

    VIDEO. Suceava. Amendă de peste 2.800 lei și pemisul suspendat pentru 30 de zile

    Un tânăr de 19 ani, originar din municipiul Rădăuți, a fost amendat cu...

    FOTO. Neamț. Incendiu la mansarda și acoperișul unei case

    Astăzi, 18 octombrie 2026, a avut loc un incendiu produs la o casă...

    Cod galben de vânt în Moldova

    În Moldova se anunță cod galben de vânt, ploi moderate cantitativ și ninsori...

    Întreruperi la alimentarea cu apă caldă și curent în urma incendiului de la CET Iași

    Incendiul de la Centrala Electrică de Termoficare Iași a fost stins în noaptea...

    Vaslui. Casă mistuită de flăcări din cauza unui scurt circuit

    Un incendiu a izbucnit în seara zilei de sâmbătă, 17 octombrie 2026, la...

    Avertisment ANAF – tentative de fraudă prin intermediul unor site-uri false

    Agenția Națională de Administrare Fiscală atrage atenția asupra apariției unor site-uri frauduloase care...

    Neamț. Competiția CROSISU pe Cozla

    Competiția sportivă CROSISU a avut loc sâmbătă, 17 octombrie, pe Muntele Cozla din...