0:00

Un acord încheiat marți seară între sindicaliști și reprezentanții guvernului face ca greva generală anunțată pentru 11 mai să fie contramandată.

Liderii Federației Sanitas spun că ”după 12 ore de negocieri Guvernul a găsit bani astfel încât nici un salariat nu va mai înregistra pierderi de venituri comparativ cu luna februarie 2018”.

Potrivit sindicaliștilor, acordul cuprinde rezolvarea pierderilor de venituri, prin acordarea de sume compensatorii ”care va acoperi integral diferența” pentru tot personalul din Sănătate care a primit pe luna martie un venit net mai mic decât anterior. Referitor la sporuri, s-a stabilit menținerea actualelor limite și garantarea unui nivel minim. Spitalele monospecialitate și Ambulanța ar urma să beneficieze de o hotărâre de guvern, care să dea posibilitatea acestor unități să depășească 30% la sporuri, dar numai pentru a se putea acorda nivelul minim, conform regulamentului.

Negocierile de ieri, la care au participat și liderii Solidaritatea Sanitară, au punctat în acord și scoaterea sporului de gardă de sub plafonul de 30%, reluarea negocierilor la contractul colectiv de muncă, clarificarea încadrării directorului de îngrijiri, echivalarea funcțiilor de moașă și soră medicală cu cea de asistent medical. La finalul negocierilor, liderii sindicali au stabilit că ”în condițiile punerii în practică a prevederilor de mai sus, Federația Sanitas nu va declanșa greva generală programată pentru vineri, 11 mai”. (C.I.)

Articolul precedentCUPA ROMÂNIEI Meciuri atractive la Pângăraţi, Timişeşti şi Ion Creangă
Articolul următorCioban din Farcaşa mușcat de șarpe
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.