CUPA ROMÂNIEI Meciuri atractive la Pângăraţi, Timişeşti şi Ion Creangă

Miercuri, 9 mai, cu începere de la ora 18:00, sunt programate meciurile sferturilor de finală în cadrul Cupei României Timişoreana (faza judeţeană).

Partida cea mai echilibrată a rundei se anunţă Voinţa Ion Creangă-Victoria Horia, în timp ce formaţia CSM Ceahlăul Piatra Neamţ pare a avea o misiune facilă la Moldova Cordun. „Mergem la Cordun cu speranța că vom face un joc eficient, care să ne permită calificarea în semifinale”, a declarat Gabriel Rădulescu, antrenorul principal al formaţiei pietrene.

CUPA ROMÂNIEI Meciuri atractive la Pângăraţi, Timişeşti şi Ion Creangă
CSM Ceahlăul a avut un meci uşor în optimi

Cele două formaţii din Liga a V-a vor avea misiuni dificile. Energia Pângăraţi, de pildă, va da piept chiar cu deţinătoarea trofeului la nivelul judeţului, Cimentul Bicaz. „Meciul de Cupă contra celor de Bicaz, deţinătoarea en-titre a trofeului judeţean se anunţă a fi unul foarte dificil, dacă ei vor reuşi să deplaseze întreg lotul. Nouă ne lipsesc 3 titulari, însă pe terenul de la Stejaru ne simţim foarte bine şi cred că putem opune o rezistenţă consistentă. Îi cunoaştem foarte bine, la fel şi ei pe noi, mulţi jucători îmbrăcând de-a lungul timpului tricourile ambelor echipe. Pentru mine personal este prima întâlnire oficială cu un vechi şi bun prieten, veteranul celor de la Bicaz: Dragoş Morţun, pe care eu îl ştiu ca un mare golgeter, însă reprofilat în fundaş la Bicaz”, a declarat Bogdan Radu, antrenor-jucător la Energia Pângăraţi.

CUPA ROMÂNIEI Meciuri atractive la Pângăraţi, Timişeşti şi Ion Creangă
În optimi, Energia Pângăraţi a trecut destul de uşor de echipa secundă a Bradului Borca

„Meciul de Cupă e foarte important şi îl vom trata serios. Cred că vom avea câteva absenţe, dar lotul este echilibrat şi vom putea alinia o echipă competitivă, care să câştige”, a precizat Cristian Luca, antrenorul Cimentului Bicaz.

Şi Ozana Timişeşti are o misiune grea în faţa Speranţei Răuceşti. „Suntem vecini, ne cunoaştem foarte bine. Ei teoretic sunt mai buni, dar depinde şi cu ce echipă vor veni. Vom juca şi vom vedea ce se întâmplă”, a declarat Iulian Trofin, preşedintele formaţiei Ozana Timişeşti.

CUPA ROMÂNIEI Meciuri atractive la Pângăraţi, Timişeşti şi Ion Creangă
Speranţa Răuceşti nu va deplasa cea mai bună echipă la Timişeşti

„Nu avem ca obiectiv câştigarea Cupei României la nivel judeţean. De aceea, vom merge doar cu jucătorii de la noi din judeţ, nu am mai apelat la cei de la Iaşi”, a menţionat Daniel Zavate, antrenorul Speranţei Răuceşti. (M. CONSTANTINESCU)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Minor rănit în parcarea unui magazin din Târgu Neamț

Un copil în vârstă de 10 ani a ajuns...

Botoșani Impact moto – autoturism la Corni. Doi răniți în UPU Botoșani

Doi răniți au ajuns la spital în urma unui...

Statistici sportive: de ce sunt tot mai importante

Sportul modern nu mai inseamna doar emotie si spectacol....

Eveniment de week-end la Căminul Cultural Nechit, Borlești / “Ia – dincolo de vitrină” – 20-21 iunie, sărbătoarea comunității!

Asociația “Cufărul Borleștiului”, în parteneriat cu Primăria comunei Borlești...