0:00

Dan Iacob a ratat titlul de cetățean de onoare al municipiului Piatra Neamț, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiCei 20 de aleşi locali prezenți joi, 21 aprilie, la ședința ordinară de Consiliu Local Piatra Neamț au avut de votat, în mod secret, acordarea titlului de cetățean de onoare scriitorului Dan Iacob.

Născut la 14 februarie 1960, în Piatra Neamț, Dan Iacob a  absolvit Liceul „Petru Rareș” în anul 1979, și Facultatea de Transporturi București, promoția 1985. Angajat, în prezent, al Bibliotecii Județene „G.T. Kirileanu” din Piatra Neamț, Dan Iacob a lucrat, timp de nouă ani, și la Teatrul Tineretului din municipiu. A colaborat de-a lungul timpului cu mai multe publicații, iar din 2012 este membru al Uniunii Scriitorilor din România. Este autor și co-autor al mai multor volume și inițiatorul a trei ateliere în cadrul bibliotecii.

Proiectul de hotărâre privind acordarea titlului de cetățean de onoare a avut nr. 17 pe ordinea de zi, iar propunerea a venit din partea consilierului local Ana Monda. Consilierii și-au exprimat opțiunea prin vot secret, la final, scorul fiind egal: 10 la 10. Astfel, cum nu s-a întrunit majoritatea de minim 11 voturi pentru, Dan Iacob nu a devenit cetățean de onoare al municipiului Piatra Neamț, însă a primit aplauzele de încurajare ale tuturor consilierilor prezenți în sală. (Andreea AMARIEI)

Articolul precedentPMP Neamț, primul partid care a depus lista de candidați la CJ
Articolul următorGALERIE FOTO Armata – O şcoală… altfel!
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.