Are şi Ion Cristoiu dreptate câteodată. Pe deasupra, dacă umblă la tolba cu amintiri, extragerile-s garantat şfichiutoare pentru uituci sau adormiţi. Sigur, e ştiut că umblă selectiv, disimulând cu graţie interesele personale, dar te doare inima să nu reţii, să nu redescoperi restituirea.
Ţăcăneala naţională cu lacrimile depuse la tulpina lui Varujan Vosganian, scos în parc pe post de victimă a sistemului băsist, era una de toată jena, însă n-avea nimeni curaj s-o curme. „Vărujan”, exponent de calibru al consacrării şuetei de bodegă – introdusă de Radu Vasile – ca act de guvernare, ne era era livrat drept o extraordinară competenţă generalistă şi mare persecutat al anului 2006. Cică portughezul José Manuel Durão Barroso exact lui îi pregătea un mare portofoliu economic de comisar european, după 1 ianuarie 2007, numai că nu l-a apucat. Între timp a fost desfiinţat în ţară printr-o operaţiune deosebit de ticăloasă şi bine coordonată, după cum e rescrisă acum. Despre cronologia operaţiunilor şi detalii ale infamelor atacuri nu se sufla nici cât un sughiţ în surdină. Cam aşa se compunea izvorul lacrimilor vărsate în ideea de a demonstra că săpăturile la rădăcina Corinei Creţu ar fi o repetare a istoriei. Variaţiunile pe această temă sunt cunoscute de la televiziuni şi televizuini.
După ce însuşi „Vărujan” s-a arătat încântat, în direct, de montările politico-artistice, noroc cu Cristoiu că şi-a amintit frumos ceea ce părea resetat în mod grosolan din căpăţânile grosului prestatorilor din studiouri, cu guralivul armean în frunte. Celebrele atacuri însăilau, de fapt, ceva despre presupusa sa legătură cu Securitatea şi s-au redus la publicarea corespondenţei trimise din SUA, de cunoscutul securist defector Liviu Turcu, în cotidianul „Jurnalul naţional”. Ăsta era necazul, n-aveau voie să pronunţe numele publicaţiei. Cel puţin la Antena 3, comedia a fost de toată jena.
Ce-i drept, dacă Ion Cristoiu rămânea să ne manipuleze, să ne intoxice de la Antena 3, nu mai deschidea el gura. Culmea e că nici alţii de pe la Bucureşti nu s-au înghesuit, înaintea Titanului din Găgeşti, să dezvolte amintirile corecte din toamna lui 2006. Poate s-au temut că dându-le glas riscă să fie cartaţi într-un fel neconvenabil (pentru ei) faţă de campania electorală sau anumite balanţe politice fragile. Poate le e frică de sistemul lui Voiculescu, poate au obligaţii rostogolite din trecut. Fără a fi sub acelaşi semn de îndoială, strălucesc din nou cumplitele interdependenţe şi frăţii între sectoare politice şi grupuri de interese, cu componentele informative asociate, care depăşesc orice închipuire.
După sincopa de reacţie din acest caz, nu ştii la ce să te aştepţi. Asamblarea toxică a victimizării lui Vosganian n-a fost deloc un mărunţiş. Semnalul, sensul dat e mai grav. Se profilează coruperea dezvăluirilor. Până acum scăpaseră, diferenţele venind de la canalele de plasare şi răspândire, nu din conţinut. Să vedem cine cu cine se adună, cine rămâne.
Viorel COSMA
