0:00

Se știe, că cei de la guvernoi dau bani cu preponderență primarilor de aceeași culoare politică sau dacă … sau dacă. Aflați mneavoastră, că urbea noastră va avea o nouă piață, care se va face din banii guvernului, mai mult un reprezentant al organului va veni la noi să puie primul cancioc la zidirea noului edificiu. Acuma, noi ne ducem cu gându la dom premare de la noi (să trăiți!) și judecăm dacă nu cumva și-o consolidat alianța cu pesedeul ori joacă la categoria „sau dacă“. Răspunsul la chestiune ni l-o dat cumătru cu perciunii până la gumari: Da, desigur!

 Tot legat de bani, am fost întrebați dacă știm cine e conselieru de la cejeu care acuma-i pe la Disneylandu de peste hotare, în același timp cu un grup de copii de la o fundație care s-o dus acolo pe banii cejeului și chiar la propunerea aceluiași domn conselier. Aflați, că avem trei zile de când dăm în bobi și nu ne-o ieșit nimica. Pe de altă parte, mai bun Disneyland ca la șădințele cejeului, nu știm dacă este, așa că nu-l înțelegem pe nenea conselieru de ce s-o dus la altu atât de departe. Chestie de gusturi.

 La beroul unde se muncește non stop de la pesedeu, adică permanent, s-o făcut șădință. Și gingașa doamnă vice de la cejeu s-o pus de-a curmezișu junelui șăf, mai cu seamă când l-o întrebat dacă mai este voie de apărut la teveul unde o apărut mnealui în straie de baie dar cu șosete, că vine campania și trebe combătută hidra opoziției. Acuma junele n-o zis nemica, că interdicția o fost ridicată pe perioada campaniei electorale, așa că e liber la talkshow-uri și etalat frizuri pe sticlă. Deci, cum spunea un strămoș de la oaste, ocupați gările, adăpostiți femeile și copchiii, otrăviți fântânile și deschideți beciurile, pardon, televizoarele!

Articolul precedentCoruperea dezvăluirilor
Articolul următorLiviu Dragnea va reface Piața Centrală