Un moment de răscruce, de mare importanţă pentru sănătatea întregii zone a Văii Muntelui, îl reprezintă anul 1948 când, adoptând modelul sovietic, Facultatea de Medicină şi Farmacie din cadrul Universităţii din Iaşi devenea Institutul de Medicină şi Farmacie. Un grup de tineri specialişti, dornici de afirmare, convinşi că le va fi destul de greu să răzbată în ierarhiile didactice, dominate de propriile legi şi obiceiuri, părăseau viaţa mai comodă a clinicilor universitare pentru a forma o adevărată echipă în Spitalul Piatra Neamţ.
Iniţiatorul acţiunii a fost, fără îndoială doctorul Gheorghe Iacomi, născut şi crescut la Piatra Neamţ, muntean prin excelenţă, mai ataşat de natură de cât de asfaltul Iaşiului, iar argumentul major l-a constituit existenţa unei clădiri spitaliceşti, încă din anul 1935, “opera cea mai monumentală de gospodărie publică ce s-a înfăptuit între graniţele judeţului nostru”, aşa cum sublinia presa vremii. Clădirea era bine amplasată la poalele muntelui Pietricica, fusese construită sub domnia Regelui Carol al II-lea şi ministeriatul doctorului Costinescu, ministru al sănătăţii, începută în anul 1934 şi terminată în 1935, aşa cum este atestat pe placa de marmură a peretelui frontal al clădirii, dar era puţin folosită.
Nu este lipsit de interes să menţionăm componenţa acestui grup, care constituie prima generaţie de ziditori, de făuritori ai vetrei medicale nemţene : Gheorghe Iacomi (chirurgie), Dumitru Palade (boli interne), Dumitru Ţapov (obstetrică-ginecologie), Elena Palade (pediatrie), Iosif Şarf (nou-născuţi), Tristan Negruzzi (endocrinologie), Costache Andone (O.R.L.), Marius Micşa (oftalmologie), Corneliu Tudor (dermatologie), Venti Ciocâlteu (contagioase), Dumitru Mudriac (radiologie), Nicolae Săndulescu (laborator). Se cuvine să subliniem această şansă unică, a unui grup compact de 12 profesionişti, acoperitor pentru toate specialităţile medicale. Altfel n-ar fi reprezentat un fapt de excepţie, ci unul oarecare.
Tinerii medici au înţeles imediat necesităţile zonei, s-au dovedit buni profesionişti, au format servicii de valoare şi au creat un centru medical neuniversitar aproape unic în ţară, cunoscut şi apreciat în foarte scurtă vreme, nu numai de către populaţia de la poalele Ceahlăului ci de întreaga lume medicală. Nu întâmplător, aici figurează singura Filială neuniversitară a Academiei Oamenilor de Ştiinţă, corpul medical se mândreşte cu unii dintre componenţii săi membri ai Academiei de Medicină şi ai unor Instituţii Academice Internaţionale. Aici au luat naştere evenimente unicat, cum este cazul «Reuniunilor Oftalmologilor din Moldova», din păcate trecute în organizarea Centrului Univesitar ieşean după 27 de ediţii, dar şi al «Reuniunilor Chirurgilor din Moldova» care continuă şi se găsesc la a 36-a ediţie.
Printre cei mai valoroşi reprezentanţi ai medicinii nemţene, se numără doctorul Gheorghe Iacomi, al cărui centenar îl omagiem astăzi, cel care a creat un puternic centru chirurgical, care a desfăşurat o activitate deosebită. Se cuvine a menţiona dragostea doctorului Gheorghe Iacomi pentru progresul permanent, pentru valorificarea experienţei propriului serviciu, el fiind cel care a introdus aparatul de fotografiat în sala de operaţie, pentru a surprinde tipicul sau ineditul cazurilor întâlnite. Sigur că asemenea preocupări par astăzi puerile sau lipsite de importanţă, camera video, accesoriu obligatoriu în sălile de operaţi nu mai surprinde pe nimeni, dar tocmai de aceea istoria trebuie să consfinţească începuturile şi izvoarele definitorii pentru profesie şi specialitate.
Doctorul Iacomi a lăsat moştenire mii de diapozitive, alături de fotografii diverse care au imortalizat aspecte intraoperatorii sau piese anatomice ale bolnavilor săi, multe dintre acestea fiind valorificate personal sau, ulterior, de către colaboratori, în comunicări de mare valoare profesională şi istorică, fundament pentru tradiţia activităţii ştiinţifice medicale, bine cunoscută în ţară.
Nu doar atât. Credincios muntelui, doctorul Gheorghe Iacomi, bărbatul puternic, uscăţiv şi drept ca un brad, a urcat Ceahlăul de multe sute de ori, uneori solitar, alteori înconjurat de alţi iubitori ai drumeţiei, dintre care nu lipseau membrii echipei chirurgicale. Indiferent de anotimp sau starea vremii, acolo, sub umbra norilor, în bătaia vântului, îşi aflau liniştea, echilibrul şi energia după orele petrecute în sala de operaţii sau la capul bolnavilor. El a insuflat ataşamentul faţă de natură tuturor colaboratorilor săi, nu pentru undiţă, nu pentru arma de vânătoare, pe care le considera barbare, ci pentru pasul simplu, singurul care îţi dă posibilitatea să te bucuri şi să-ţi manifeşti dragostea pentru o floare rară sau pentru peisajul veşnic în schimbare al muntelui.
Doctorul Gheorghe Iacomi s-a aplecat asupra frumuseţilor locurilor şi ni le-a transmis în cărţile sale precum “Muntele Ceahlău şi Lacul Bicaz” (cu hărţi amănunţite), «Legendele Ceahlăului» (publicate postum), în care a valorificat peisajul nemţean şi elemente de folclor atât de abundente şi de mare valoare, studiind documente definitorii pentru impactul ecologic şi uman al lacului artificial asupra naturii şi oamenilor nevoiţi să-şi lase pământul şi cimitirele sub luciul lacului, pătrunzând dincolo de aspectele imediate sau festiviste.
Doctorul Gheorghe Iacomi nu a fost, fără îndoială, primul chirurg al acestor meleaguri, dar el este cel care a creat adevărata vatră chirurgicală a Neamţului, cel care a fundamentat, prin personalitatea sa inconfundabilă, chirurgia modernă în zonă. El a fost adevăratul dascăl şi mentor pentru sumedenie de medici şi chirurgi care au făcut şi fac cinste acestor meleaguri, a oblăduit multe generaţii de chirurgi, dar nu a fost un conservator, nu şi-a modelat elevii ca nişte còpii invariabile ale sale. Fiecare dintre cei care s-a considerat elev al său s-a putut dezvolta liber, conform propriei personalităţi şi pregătiri, pentru că doctorul Iacomi nu a spus niciodată NU pentru tot ce era nou sau venea în sprijinul bolnavilor. Dar nu fără discernământ, numai de dragul modei. De aceea doctorul Iacomi trebuie considerat ca întemeietor al şcolii de chirurgie de la Piatra Neamţ (afirmaţiile nu trebuie să ne sperie!), şcoală care va evolua în anii care vor veni în sensul bine jalonat de către iniţiatorul său.
Doctorul Gheorghe Iacomi nu a fost numai medic, ci şi-a demonstrat calitatea de om al locurilor şi al trăitorilor de la poalele Ceahlăului, cărora le cunoştea, la amănunt, viaţa şi familiile şi pe care-i ajuta după puterile sale. Era nu numai apreciat şi iubit de către ei şi nu cred că există dovadă mai grăitoare (chiar dacă a rămas neîmplinită) decât faptul că, odată cu trecerea în nefiinţă, ei l-au cerut familiei să-l aşeze pentru odihna veşnică în pământurile lor, între moşii şi strămoşii lor.
La împlinirea vârstei de 75 de ani, în cadrul unei festivităţi impresionante, la care au participat mulţi chirurgi din ţară, a fost aureolat cu «bisturiul de aur», a devenit Cetăţean de Onoare al Municipiului Piatra Neamţ, iar odată cu trecerea sa în eternitate, una din sălile de operaţii din complexul medical, o stradă a oraşului şi Clubul Eco-Turistic, Reuniunile Chirurgilor din Moldova poartă numele său.
Doctorul Gheorghe Iacomi ocupă, pe dreptate, locul cuvenit în Galeria Marilor Bărbaţi ai Municipiului şi Judeţului nostru şi poate constitui, pentru generaţiile prezente şi viitoare, unul dintre modelele de urmat.
La acest ceas omagial, să ne aducem aminte creştineşte de cel care a cinstit numele de om adevărat, care şi-a închinat întreaga viaţă, sănătăţii şi binelui semenilor săi.
Virgil RĂZEŞU