Formaţia de junioare Venus RIFIL Piatra Neamţ a obţinut locul întâi la ediţia din acest an a Oval 5 Beach Rugby România. Joi, 27 iunie, elevele profesorului Eusebiu Popa au încheiat la egalitate, scor 20-20, partida cu CSM Suceava, echipă pe care, în aceeaşi zi, au învins-o cu 20-15 (iniţial, pe site-ul Federaţiei Române de Rugby, victoria a fost acordată, în mod eronat sucevencelor, dar, ulterior, s-au făcut corecturile necesare!).

rc venus piatra neamt iunie 2019 02Sâmbătă, 29 iunie, Venus RIFIL a învins, din nou, CSM Suceava, cu scorul de 35-20, formaţie cu care pietrencele au remizat, în aceeaşi zi, scor 25-25. Rezultatele au adus jucătoarelor de la Piatra Neamţ locul întâi.

oval 5 beach rugby 2019 facebookPremierea a avut loc tot sâmbătă, fiind făcută de preşedintele de onoare al clubului Cleopatra Mamaia – Eugen Cojocaru, de foştii jucători internaţionali Adrian Lungu, Gheorghe Varga şi Florin Opriş, precum şi de membrii Oval 5 Beach Rugby România – Nicolae Manolache (membru al Biroului Federal al FRR) şi Vlad Gheorghe. Editia a X-a a Oval 5 Beach Rugby România a avut loc, în perioada 25-29 iunie, pe plaja Cleopatra din Mamaia. Competiţia a programat partide la categoriile de vârstă U8, U10, U12, U14, rugby feminin, U16, U17, U18 şi seniori. (M. CONSTANTINESCU; FOTO: FRR; Venus RIFIL Piatra Neamţ)

Articolul precedentCumplit accident mortal la ieșirea Hanu Ancuței – Iași
Articolul următorO depăşire neregulamentară: 5 morţi şi 7 răniţi grav
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.