VIDEO “Mâtzele Negre” continuă seria succeselor şi în 2019

Formaţia feminină de rugby Venus RIFIL Piatra Neamţ – “Mâtzele Negre” – continuă seria succeselor şi în 2019, deşi componenţa a suferit modificări semnificative, doar 3 dintre vechile jucătoare mai fiind în lot. Elevele profesorului Eusebiu Popa au reuşit să cucerească locul întâi atât la Oval 5 Beach Rugby România (detalii-AICI), cât şi la Cupa Ștefan cel Mare și Sfânt. Mai mult, Denisa Adăscăliţei, una dintre componentele noi ale RC Venus RIFIL Piatra Neamţ, a fost aleasă cea mai bună jucătoare la ambele competiţii, deşi are doar o lună de antrenamente. Pentru tinerele jucătoare competiţiile vor continua şi în luna august, dar se încearcă şi găzduirea unui astfel de eveniment în judeţul Neamţ.

VIDEO “Mâtzele Negre” continuă seria succeselor şi în 2019„Vom încerca să onorăm toate turneele la care vom fi invitaţi. În luna august deja avem invitaţie la Timişoara, la Memorialul «Cristi Breb», apoi la Focşani. În urma discuţiilor avute cu preşedintele Clubului Parohial «Ştefan cel Mare» din Bucureşti, părintele paroh Sergiu Cristea, am aflat că au în intenţie să vină în zona Neamţului spre sfârşitul lunii iulie, ocazie cu care vom încerca să organizăm un turneu de rugby feminin. Cel mai probabil va avea loc pe 25 iulie, la Bodeşti, şi vom invita şi echipa de la Suceava, pentru a fi măcar trei formaţii”, a declarat prof. Eusebiu Popa.

VIDEO “Mâtzele Negre” continuă seria succeselor şi în 2019Conferinţa de presă integral:

(M. CONSTANTINESCU)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Se schimbă vremea în Moldova: cald până duminică, apoi ploi și răcire de la începutul săptămânii viitoare

    Vremea rămâne mult mai caldă decât normal în Moldova până la sfârșitul săptămânii. Duminică vin ploile, iar de luni temperaturile scad, cu minime de până la 0 grade pe 14 octombrie.

    Botoșani. Prins cu droguri de mare risc în capsule pentru vape

    Un bărbat în vârstă de 37 de ani a fost reținut de procurorii...

    Cazul femeii acuzate de incendiul de la Oșlobeni – pagubă de 20.000 de lei!

    Revenim asupra cazului de la Oșlobeni, comuna Bodești, cu femeia acuzată că a...

    Avertisment APAVITAL Iași: seceta pune presiune pe sursele de apă și pe alimentarea din regiune. Cifre îngrijorătoare.

    Debitele reduse ale râurilor și scăderea resurselor disponibile în unele surse subterane îngreunează...

    Pompierii intervin la Biserica „Adormirea Maicii Domnului ” (Precista Veche) din Piatra Neamț. Risc de cădere a unor elemente din acoperiș

    Elemente din acoperișul Bisericii Precista Veche din municipiul Piatra Neamț s-au desprins parțial...

    Vaslui. O femeie a fost rănită în urma unui accident dintre două autoturisme

    O femeie a fost rănită în urma unui accident produs în această dimineață,...

    Tehnică militară pe drumurile din Neamț și Bacău

    Șoferii care circulă în aceste zile în zona Piatra Neamț trebuie să țină...