Și-a ucis mama și a primit doar 9 ani de închisoare

Și-a ucis mama și a primit doar 9 ani de închisoareMagistrații din cadrul Tribunalului Neamț s-au pronunțat într-un dosar în care un bărbat de 57 de ani a fost acuzat că și-a ucis mama vitregă. Acuzatul a fost găsit vinovat de comiterea infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, iar judecătorii au aplicat o pedeapsă de 9 ani de închisoare, cu executare. Prin aceeași hotărâre a fost obligat să achite aproape 10.000 de lei către mai multe unități spitalicești unde a fost tratată victima agresiunii până la deces.

„În temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, dispune prelevarea probelor biologice de la inculpatul PC, în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare, după rămânerea definitivă a condamnării”, conform Tribunalului Neamț. Decizia instanței de fond nu este definitivă și poate fi atacată, de oricare dintre părțile interesate, la Curtea de Apel Bacău.

Conform actelor de urmărire penală faptele au avut loc pe 25 mai 2021, în localitatea Crăcăoani. Atunci acuzatul se afla la domiciliul unchiului său și, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, a agresat-o fizic pe mama sa vitregă, o femeie în vârstă de 84 de ani. În urma acestui incident octogenara a ajuns la spital dar nu a mai putut fi salvată și a decedat pe 10 iunie 2021. După finalizarea urmării penale, bărbatul a fost trimis în judecată. În fața magistraților el nu a recunoscut acuzele reținute în sarcina sa, astfel încât s-a procedat la administrarea de probe și audieri de martori. A susținut că nu el ar fi agresat octogenara ci unchiul său ori o persoană de etnie romă, fiind contrazis de probatoriul administrat în proces.

(G. S.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Incendiu în comuna Tazlău – o locuință și două anexe s-au făcut scrum de la un scurtcircuit

    O familie din localitatea Tazlău a rămas fără agoniseala de-o viață în urma...

    Accident rutier în municipiul Huși – un copil a fost rănit

    Un accident de circulație soldat cu rănirea unui minor în vârstă de 8...

    98 de sancțiuni aplicate de polițiști pe DN2. Un șofer a fost prins băut la volan

    Polițiștii nemțeni au aplicat 98 de sancțiuni contravenționale în urma unei acțiuni desfășurate...

    Accident la Roman – un copil de 8 ani a ajuns la spital

    O minoră de 8 ani a fost rănită și a ajuns la spital...

    Expoziție de pictură Florin Mareș la Muzeul de Artă Roman

    Muzeul de Artă Roman găzduiește expoziția personală de pictură a artistului plastic Florin...

    FOTO&VIDEO Iași Zeci de mii de pelerini înalță rugăciuni la racla Cuvioasei Parascheva

    Pelerinajul de la Catedrala Mitropolitană Iași, acolo unde se află expuse raclele Cuvioasei...

    Piatra Neamț găzduiește Cupa României și Campionatul Național pe Echipe U20 la lupte

    Competițiile de lupte au început vineri, 9 octombrie, la Sala Polivalentă din Piatra...