GALERIE FOTO Testosteron la Sculeni: amendă de 48.000 lei!

Polițiștii de frontieră de la Sculeni (Iaşi), împreună cu inspectorii vamali, au descoperit, joi, 21 ianuarie, aproape 1.300 de fiole de testosteron, o substanță dopantă, cu grad mare de risc din categoria substanțelor interzise prin lege, se precizează într-un comunicat de presă.

„În jurul orei 17:15, s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni, pentru a intra în țară, conducând un autoturism marca Audi A8, înmatriculat în Bulgaria, Iurie B., cu cetățenie română și Republica Moldova, în vârstă de 30 ani. În urma controlului efectuat, echipa comună, formată din polițiști de frontieră și lucrători vamali, a descoperit, ascunse într-un loc special amenajat în galeria de admisie a motorului autoturismului, în scopul sustragerii de la controlul de frontieră, cantitatea de 1.294 fiole inscripționate «Testosterona E», soluție injectabilă care conține testosteron, substanță dopantă cu grad mare de risc, inclusă în lista substanțelor interzise prevăzută în Legea 104 /2008”, a declarat purtătorul de cuvânt al ITPF Iași, comisar de poliţie Mihaela Denis Lazăr.

A fost dispusă măsura reținerii substanțelor interzise și a autoturismului, în valoare de 22.690 lei, în vederea confiscării și sancționarea contravențională a bărbatului cu amendă în valoare de 48.000 lei. (ZCH NEWS)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Șosea blocată în Neamț după ce o mașină a luat foc

Un autoturism a luat foc, duminică, 21 iunie, pe...

Atenție șoferi! Acțiune în sistem RELEU a Poliției pe DN2

Un week-end ocupat pentru forțele Poliției Neamț. După ce...

Absolvenții de gimnaziu intră mâine în focul Evaluării Naționale

Câteva zeci de mii de absolvenți de școli gimnaziale...