În anul 1969, pe atunci tânăra violonista Silvia Marcovici, în vârstă de 17 ani, a susținut un concert la “Zilele Culturii Muzicale” de la Piatra Neamț. Imediat după acest spectacol, a câştigat un prestigios concurs la Paris, iar în anul următor a triumfat la concursul ”George Enescu”. Plecată din 1976 în Israel, Silvia Marcovici este unul dintre cei mai apreciați muzicieni români în străinătate.
În cei 60 de ani de activitate, actorul Mihai Fotino a fost de nenumărate ori şi la Piatra Neamț. Aşa s-a întâmplat şi în anul 1970 când a jucat în piesa “O femeie cu bani”. Fermecătorul slujitor al scenei a murit în ianuarie 2014, la vârsta de 83 de ani. (Ana MOISE)
“Binecunoscută publicului din județele Bacău şi Neamț încă din manifestările şcolii de muzică din Bacău şi a dialogurilor de la distanță organizate de Televiziunea Română, Silvia Marcovici, acum la 17 ani, este elevă la unul din liceele din capitală şi are deja în palmares o bogată activitate concertistică atât în țară cât şi în străinătate. Interpretarea la Piatra Neamț a concertului pentru vioară şi orchestră de Mendelssohn Bartholdy a reafirmat, dacă mai era nevoie, talentul autentic cu care este înzestrată Silvia Marcovici, ca şi linia ascendentă a pregătirii sale violonistice. De altfel, valoarea execuției concertului a justificat în mod plenar aşteptările şi exigențele publicului. În pauza concertului am solicitat tinerei interprete să răspundă câtorva întrebări vizând activitatea sa concertistică.
– Presa ne-a adus vestea despre un turneu întreprins de dumneavoastră toamna trecută în Olanda. Cu ce prilej ați concertat la Haga?
– Am avut satisfacția să prezint un concert şi recitaluri în capitala Olandei, cu prilejul deschiderii Parlamentului, într-o sală de 5.000 de locuri. Am concertat, de asemenea, în oraşul Haarlem, cu prilejul unui festival muzical şi, de asemenea, pentru televiziunea din Amsterdam.
– Radioul a transmis o ştire în legătură cu viitoarea participarea a dumneavoastră la concursul internațional Marguerite Long/Jean Thibaud. Ce amănunte puteți da cititorilor noştri despre această participare?
– Este o mare cinste pentru mine să particip la această prestigioasă întrecere artistică la care iau parte reprezentanți de până la 32 de ani din numeroase țări ale lumii. Concursul în trei etape, din care două sunt eliminatorii, se va desfăşura la Paris în luna iunie.
– Ce pregătiți pentru acest concurs internațional?
– Este o întrecere extrem de grea, nu numai prin numeroasa participare a unor tineri interpreți deosebit de înzestrați, provenind din renumite şcoli muzicale, ci şi prin faptul că presupune pregătirea unui număr mare de lucrări. Pregătesc, în acest sens, compoziții de Bach, Paganini, Mozart, Ysaye, Saint-Saens, Mendelssohn şi Lalo.
– Cu ce sentimente veți merge la concursul de la Paris?
– În primul rând cu dorința sinceră şi firească de a-mi reprezenta țara cât voi putea mai pe măsura puterilor mele. Nu neg însemnătatea dialogurilor noastre la distanță, la care am reprezentat cu succes aceste meleaguri pe care le îndrăgesc atât de mult, şi nici importanța concertelor din Olanda. Acest concurs este însă cu totul altceva, infinit mai greu, iar răspunderea mea este şi trebuie să fie pe măsura unei asemenea întreceri internaționale.
– Ce va urma după Paris?
– În afara activităților liceale obişnuite şi a unor concerte în țară încă neprecizate, voi pregăti concertele pentru vioară de Ceaikovski, Mozart, Glazunov şi Bramhs pe care le voi interpreta în lunile octombrie, noiembrie şi decembrie în Anglia şi Olanda unde sunt deja invitată”. (Ceahlăul, marți, 13 mai 1969)
Un strălucit succes al Silviei Marcovici
“Sunt doar câteva săptămâni de când Silvia Marcovici a concertat ultima oară în cadrul stagiunii simfonice de la Piatra Neamț. Cum ne declara atunci, tânăra interpretă trăia emoțiile unei febrile pregătiri pentru a participa la prestigiosul concurs internațional de vioară Marguerite Long/Jean Thibaud. La concursul de la Paris au participat interpreți din 32 de țări. Silviei Marcovici i-au fost decernate al doilea mare premiu al concursului şi premiul special al prințului de Monaco ce se atribuie pentru cea mai bună interpretare a unei opere contemporane. Premiul întâi nu a fost decernat la acest concurs”. (Ceahlăul, marți, 17 iunie 1969)
Intermezzo cu actorul Mihai Fotino
“Aflându-l la Piatra Neamț cu ocazia spectacolului O femeie cu bani de G. B. Shaw, i-am adresat cunoscutului actor, după o lungă discuție despre vrute şi nevrute, câteva întrebări, al căror răspuns interesează, fără îndoială, şi pe cititorii noştri.
– Ştim că în anii trecuți ai fost prezent pe afişele a două teatre bucureştene. Vei fi la fel de solicitat şi anul acesta?
– Într-adevăr, am fost văzut şi pe scena Naționalului, unde, îmi amintesc cu plăcere în special de Oraşul nostru de Thorton Wilder sau de O femeie cu bani, care a depăşit 500 de reprezentații, dar şi la Teatrul de Comedie, jucând în spectacolele Croitorii cei mari din Valachia, Ucigaş fără simbrie şi altele. La Comedie voi juca şi în această stagiune, în regia lui Lucian Giurchescu într-un spectacol al cărui titlu nu-l divulg. Dar asta după ce Giurchescu va monta la Teatrul Național din Helsinki Henric al IV-lea de Pirandello.
– Mihai Fotino, de nu faci film?
– Filmul mă pasionează, dar nu în condițiile şi cu rolurile care mi se oferă. Am refuzat multe propuneri, pentru că scenariile nu m-au mulțumit. Mie îmi plac comediile lirice şi sunt convins că am contingențe cu acest gen. Or, scenariştii noştri au exclus din preocupările lor, nu numai comedia adevărată, ci şi lirismul. Aşa că, încă mult timp locul meu va fi numai pe scenă. De altfel, pe scenă mă simt şi mai bine. Am debutat la 6 ani, alături de tatăl meu – Mişu Fotino – şi de colegii lui – V. Maximilian, Ion Talianu şi Maria Filotti. Teatrul este un punct principal pentru mine. O spun peste tot: regret, că Sebastian a scris prea puțin, față de cât îmi place mie. L-aş fi jucat o viață întreagă.
– Te cunosc de ani de zile şi te-am urmărit în multe comedii. Îți mărturisesc că mi-ai plăcut însă la fel de mult şi în acea singură dramă în care ai jucat: Un Hamlet de provincie de Cehov. De ce nu continui să joci dramă?
– Am jucat cu deosebită plăcere şi dramă. Îl iubesc foarte mult pe Cehov. Este unul din autorii mei preferați. Aş fi de-a dreptul fericit să joc în Unchiul Vania, sau în Trei surori, ori în Pescăruşul. Nu trebuie decât ca un regizor să se alăture cu curaj dorinței mele.
– Ai vizionat vreun spectacol al Teatrului Tineretului din Piatra Neamț? Cum ți s-a părut?
– Există aici unul din teatrele cele mai bune ale țării şi nu cred că mi-a scăpat vreun spectacol din cele prezentate la Bucureşti. Mai demult Orfeu în infern şi Turnul Eiffel m-au fermecat, iar recentele Omul cel bun şi Woyzeck pur si simplu m-au răscolit. Nu numai prin vigoarea regiei, dar şi prin interpretarea tinerilor actori, aceste spectacole au fost de o calitate ireproşabilă. N-am văzut însă – şi îmi pare rău – piesele de copii în care a excelat Teatrul Tineretului, dar am tras cu ochiul, într-o dimineață, la o repetiție la Harap Alb. Am fost încântat de fantezia debordantă a regizoarei Zoe Anghel Stanca şi a colectivului cu care lucreză. Va fi un succes binemeritat!”. (Ceahlăul, duminică, 25 octombrie 1970)
