0:00

Învăţământul preuniversitar va continua să se desfăşoare online şi după data de 15 mai, când încetează starea de urgenţă, se precizează într-un proiect de lege adoptat luni, 11 mai, de Guvernul României. Proiectul a fost predat Parlamentului, pentru dezbatere în regim de urgenţă.

La articolul 34, aliniatul (1) se menţionează că „Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la eliminarea restricţiilor privind adunările publice de către autorităţile de resort, unităţile de învăţământ preuniversitar organizează activităţi din planurile de învăţământ şi în mediu online”. La aliniatul (2) se precizează că, „pentru a asigura accesul egal la educaţie, inspectoratele şcolare/inspectoratul şcolar al municipiului Bucureşti şi unităţile de învăţământ preuniversitar au obligaţia să asigure resursele educaţionale pentru elevii care nu au acces la tehnologie, în conformitate cu instrucţiunile ministrului educaţiei şi cercetării”. Nu în ultimul rând, potrivit aliniatului (3), „modul de recuperare a conţinuturilor din programele şcolare care nu pot fi parcurse în această perioadă se stabilesc de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării”.

PROIECT DE LEGE Învăţământul preuniversitar continuă online şi după 15 mai, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiProiectul de lege mai prevede şi că (art. 35), „Pe durata stării de alertă, instituţiile de învăţământ superior din sistemul naţional de învăţământ, în baza autonomiei universitare, cu respectarea calităţii actului didactic şi cu asumarea răspunderii publice, vor utiliza metode didactice alternative de predare-învăţare-evaluare, în format online, în conformitate cu Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 58/2020”.

Nu în ultimul rând, măsurile „pentru desfăşurarea activităţilor în unităţile/instituţiile de învăţământ de către elevi, personalul didactic, didactic auxiliar şi nedidactic, în condiţii de siguranţă sanitară, în scopul finalizării anului şcolar 2019-2020, precum şi pentru pregătirea începerii anului şcolar 2020-2021” vor fi stabilite prin ordin comun al ministerelor Educaţiei şi Sănătăţii.

Proiectul legiferează şi faptul că, în perioada 2-12 iunie, în unităţile de învăţământ preuniversitar de stat, se desfăşoară activităţi de pregătire în vederea susţinerii examenelor naţionale şi de certificare a competenţelor profesionale. (M. CONSTANTINESCU)

Articolul precedentNeamț: Peste 2.800 copii înscriși pe aproape 4.000 de locuri la pregătitoare
Articolul următorPROIECT DE LEGE Ministerul Sănătăţii păstrează atribuţia de înlocuire a şefilor de unităţi sanitare şi după 15 mai
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.