PROIECT DE LEGE Ministerul Sănătăţii păstrează atribuţia de înlocuire a şefilor de unităţi sanitare şi după 15 mai

„Pe durata stării de alertă, Ministerul Sănătăţii coordonează organizarea şi funcţionarea tuturor unităţilor sanitare din subordinea autorităţilor administraţiei publice locale şi exercită inclusiv atribuţia de numire, suspendare şi eliberare din funcţie a persoanelor care ocupă funcţii de conducere în cadrul acestor unităţi”, se precizează într-un proiect de lege aprobat astăzi, 11 mai, de către Guvernul României. Documentul a fost predat Parlamentului pentru dezbatere în regim de urgenţă.

Prin proiectul de lege se menţin în vigoare prevederi care au funcţionat în perioada stării de urgenţă:

  • „pe durata stării de alertă posturile vacante sau temporar vacante din cadrul Ministerului Sănătăţii şi unităţilor aflate în subordinea, coordonarea şi sub autoritatea Ministerului Sănătăţii, inclusiv funcţiile publice de execuţie si conducere, pot fi ocupate şi de către personal contractual, fără organizarea concursului, dacă durata angajării nu depăşeşte perioada stării de alertă
  • pe durata stării de alertă, pentru neîndeplinirea gravă a atribuţiilor de serviciu, pot fi suspendate din funcţii, persoanele cu funcţii de conducere din cadrul Ministerului Sănătăţii şi din unităţile cu personalitate juridică aflate în subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea Ministerului Sănătăţii, precum şi din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale cu atribuţii în domeniul asistenţei şi protecţiei sociale, indiferent de statutul lor.
  • pe durata stării de alertă se pot plafona preţurile la medicamente, seruri, vaccinuri, dezinfectanţi, insecticide, dispozitive medicale, tehnologii şi dispozitive asistive, materiale sanitare si echipamente de protectie, aparatură medicală, în condiţiile art. 4 alin. (3) din Legea concurenţei nr. 21/1996, cu modificările şi completările ulterioare”.

De asemenea, măştile de protecţie, dezinfectarea mâinilor şi triajul epidemiologic devin obligatorii în anumite condiţii: „Pe durata stării de alertă în scopul limitării răspândirii infecţiei cu noul coronavirus SARS-CoV-2 în rândul populaţiei, se instituie:

  • obligativitatea purtării măştii de protecţiei în spaţiile publice închise, spaţiile comerciale, mijloacele de transport în comun şi la locul de muncă;
  • obligativitatea organizării activităţii, de către instituţiile şi autorităţile publice, precum şi de către toţi operatorii economici, astfel încât să fie asigurat triajul epidemiologic, pentru întregul personal propriu, precum şi dezinfectarea obligatorie a mâinilor înaintea intrării în serviciu”. (M. CONSTANTINESCU)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Modificări temporare în circulația autobuzelor STPN, în contextul Turului Ciclist al României

Societatea Transport Public Neamț informează că, în perioada 9–11...

Pompierii nemțeni își deschid porțile de Ziua Pompierilor

Ziua Pompierilor din România va fi sărbătorită și în...

Plățile cash, limitate la 10.000 de euro în UE, din iulie 2027. Ce trebuie să știe românii

Uniunea Europeană va introduce, de la 10 iulie 2027,...

Suceava. Incendiu puternic la o gospodărie din Vicovu de Jos

Un incendiu izbucnit marți seară, 8 septembrie, în localitatea...