Cel mai important succes al școlii voleibalistice pietrene masculine s-a consemnat în aprilie 1976, când echipa Şcolii Sportive de Elevi, antrenată de inegalabilul profesor Nicolae Teodorescu, a cucerit în premieră titlul de campioană naţională în întrecerea juniorilor mari. Turneul final a avut loc la Râmnicu Vâlcea, iar în ultimul act, Căescu și compania au dispus în 3 seturi de Şcoala Sportivă nr. 2 din București. De atunci și până în prezent (au trecut 38 de ani) este singurul titlul naţional obţinut de voleiul pietrean masculin la nivelul juniorilor mari. Mai există o medalie de aur, câștigată de voleibaliștii de la CSS nr.1 Piatra Neamţ, în 1988, însă în întrecerea juniorilor 2. Şi această echipă, care-i avea în componenţă pe C. Cojocaru, S. Bărbuţă, R. Mușat, D. Romaniuc, R. Livezeanu, D. Băluţ, C. Furdu, C. Marin, a fost selecţionată și instruită o perioadă de timp tot de apreciatul tehnician Nicolae Teodorescu, după care a fost preluată de profesorul Viorel Roșioru. (Ana MOISE)
Istoria unicului titlu naţional de la juniorii mari
După încheierea campionatului regulat, juniori pietreni au ocupat primul loc în serie, cu 20 de victorii și două înfrângeri, având 62 de seturi câștigate și 14 pierdute. Valorificând excelentele calităţi individuale, precum și o pregătire tehnico-tactică superioară, formaţia pietreană de juniori, antrenată de profesorul Nicolae Teodorescu a obţinut un rezultat de prestigiu la Râmnicu Vâlcea, câștigând titlul de campioană a ţării pe anul 1976.
Jocurile au fost disputate, în seriile preliminare pietrenii câștigând cu 3-1 partida cu Progresul București și cu 3-0 meciul cu Şcoala Sportivă Baia Mare, dar pierzând cu 1-3 în faţa elevilor din Râmnicu Vâlcea. Cu un setaveraj superior ei s-au calificat însă în finală, câștigând detașat, cu 3-0 întâlnirea cu Şcoala Sportivă nr. 2 din București. Formaţia campioană este alcătuită din: Ionel Căescu, Gheorghe Roșu, Viorel Roșioru (nr. regretatul profesor de volei și director adjunct de la LPS Piatra Neamţ), Florin David, Gigi Dumitru, Cristian Iacob, Viorel Mladin, Cătălin Călărașu, Vasile Creţu, Florin Bursuc, Sorin Dumitrache, Dragoș Dorofte.
Tehnicianul Nicolae Teodorescu a declarat că: “Este cel mai mare succes al carierei mele de antrenor, de aproape 15 ani. De două luni de zile, pregătim această finală, cu antrenamente intense și jocuri de verificare serioase (în special cu Relonul). Succesul nostru trebuie pus în primul rând pe seama disciplinei și corectitudinii depline a tuturor jucătorilor, care s-au dăruit cu o ambiţie surprinzătoare chiar și pentru mine aspiraţiei de a cucerit titlul naţional.
– De cât timp pregătiţi nucleul actual de jucători?
– De peste 8 ani lucrez cu majoritatea jucătorilor de astăzi, din care doi sunt componenţi ai lotului de tineret (I. Căescu și V. Roșioru) și alţi doi sunt în lotul naţional de juniori (G. Dumitru și Cr. Iacob). Aș mai pune succesul nostru și pe seama nervilor tari ai băieţilor, care în câteva rânduri au răsturnat scoruri aproape imposibile. Astfel, în meciul cu Progresul București, eram conduși în setul al 4-lea cu 11-1 și am câștigat în cele din urmă cu 15-11! La fel, în finală, bucureștenii ne conduceau cu 10-1 în setul al treilea, set pe care l-am câștigat apoi cu 15-11”. (Ceahlăul, sâmbătă, 24 aprilie 1976)
Amintiri, amintiri…
Ionel Căescu, căpitanul campioanei din 1976, în prezent inginer la SC Mecanica Ceahlău ne-a declarat că toţi jucătorii au fost recompensaţi cu câte o geantă de voiaj și un material pentru confecţionarea unui costum.
“În plus, domnul profesor Nicolae Teodorescu m-a chemat la el și mi-a dat 100 de lei ca să merg cu băieţii la cofetărie. Erau vremuri foarte frumoase. Eu am jucat apoi până în 1989 la Relonul. M-am înţeles foarte bine cu domnul profesor. Ne-a fost ca un al doilea tată. Sever, dar foarte drept, un om deosebit, un tehnician apreciat de toată lumea din voleiul românesc”.
Coordonatorul echipei, inginerul Cristian Iacob, își amintește că omogenitatea grupului a cântărit mult în câştigarea titlului. “Noi ne-am înţeles cu toţii foarte bine, întrucât eram și prieteni foarte buni. Domnul profesor Teodorescu a fost un model pentru mine, un fin tehnician, de-o mare probitate morală și profesională. Dumnezeu să-l odihnescă în pace!”.
“Secretul unei echipe de “uriași”“
Până la triumful din 1976, echipa SSE Piatra Neamţ a mai fost prezentă în 6 finale ale Campionatelor Naţionale de juniori, devenind vicecampioană naţională în anul 1965 și câștigătoare a medaliilor de bronz 10 ani mai târziu. În 1977, voleibaliștii pietreni s-au situat tot pe treapta a doua a podiumului de premiere, iar în 1978 au ocupat locul al 4-lea. Deși a ratat de puţin cucerirea unei noi medalii, echipa pietreană a impresionat la turneul final din 1978 printr-o selecţie deosebită. “Despre secretul acestei selecţii demne de invidiat discutăm cu profesorul Nicolae Teodorescu:
– Într-adevăr primii 6 jucători ai noștri aveau peste 1,85 m dintre care doi se apropiau de 2 metri. O adevărată echipă de “uriași” lăudată ca atare. Cu atât mai mult cu cât, la început, în prima etapă a selecţiei, nu ai certitudini privind talia viitoare a jucătorilor.
– Şi totuși cum aţi reușit să-i selectionaţi astfel?
– Am plecat la drum cu o grupă de 25 de copii de 10-11 ani care s-a transformat succesiv până ce din ea, în momentul de faţă nu mi-au mai rămas decât 2-3 jucători. Pe parcurs am renunţat la unii și i-am cooptat pe alţii, cu calităţi certe. Sunt anumite indicii care ne atrag atenţia asupra acestor “excepţii” de talie pe care le urmărim. Apoi intervine și o anume pregătire care favorizează creșterea.
– Cu așa o echipă înaltă de ce nu aţi ocupat locul întâi?
– Fiind foarte înalţi, nu toţi au și o pregătire bună. În cazul lor trebuie o cantitate dublă de muncă, în comparaţie cu cei mai mici de statură. Am avut o echipă de atac și blocaj, dar cu o coordonare mai modestă.
– Care sunt jucători cu reale perspective din actuala promoţie?
– În afara lui Roșioru, de mult intrat în lotul naţional de tineret și care evoluează la Relonul, i-aș mai aminti pe G. Dumitru (lotul de tineret), V. Creţu (lotul de juniori), D. Dorofte, F. Belu și C. Mazilu. Cu toţii sunt și foarte buni la învăţătură-criteriu esenţial al selecţiei, pentru că avem nevoie de copii mai ales inteligenţi. La clubul nostru, actualmente, eu pregătesc vreo 50 de copii. Dacă e vorba de vreun “secret” al nostru? Singurul “secret” este să știi ce vrei, să nu te bazezi pe un joc al întâmplării. De pe acum pregătim echipa pentru turneul final următor.
– Cum poate beneficia voleiul pietrean de “uriașii“ dumneavoastră?
– Să li se faciliteze condiţii de muncă și de calificare care să fie pe măsura aspiraţiilor lor. Noi suntem interesaţi să râmână aici. Lipsește, din păcate, o coordonare de perspectivă“. (Ceahlăul, sâmbătă, 13 mai 1978)
20 de ani fără Nicolae Teodorescu
Pe 4 martie 2014 s-au împlinit 20 de ani de când profesorul Nicolae Teodorescu nu se mai află printre noi. Din păcate, turneul organizat în memoria sa s-a desfășurat doar în anul decesului,1994, când învingătoare a ieșit echipa Liceului nr. 12 CFR București pregătită de vestitul Ioan Şoacă. “Dacă astăzi ne mândrim că avem la Piatra Neamţ echipe de volei de mare valoare, să nu uităm că începuturile se leagă strâns de munca și pasiunea lui Nae Teodorescu. Să nu-i uităm deci pe cei care au pus bazele marilor succese de astăzi”. (Radu Irimescu, “Nae”, Ceahlăul, 11 martie 1994)
