0:00

Știre actualizată. Neamț. Bărbat suspectat că și-ar fi agresat sexual fiul. Băiatul a ajuns într-un centru de plasament, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiActualizare: Băiatul în vârstă de 6 ani și 4 luni s-a plâns educatoarei în legătură cu situația de acasă, ea fiind cea care a anunțat poliția.

Reclamația a fost făcută luni, 12 februarie. Copilul a fost audiat de polițiști în prezența unui psiholog al DGASPC Neamț și apoi dus într-un centru de urgență.

Știre inițială: Un romașcan este suspectat că și-ar fi agresat sexual copilul minor, drept pentru care băiatul a fost luat din familie, fiind dus într-un centru de servicii rezidențiale în regim de urgență. Polițiștii au fost alertați de către funcționarii din cadrul D.A.S. Roman, care au reclamat că minorul s-ar afla într-o situație de risc. „La fața locului s-a deplasat de urgență un echipaj de poliție. Față de minor a fost luată măsura plasamentului în regim de urgență, într-un complex de servicii rezidențiale. Totodată, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu, urmând ca după administrarea tuturor mijloacelor de probă să fie dispuse măsuri legale”, conform IPJ Neamț.

DGASPC Neamț a confirmat faptul că a preluat minorul din mediul familial. „Pe 12 februarie Poliția a sesizat DGASPC Neamț în legătură cu faptul că un copil de 6 ani și 4 luni, din Roman, ar fi fost victima unui abuz sexual. Au solicitat un psiholog care a asistat minorul în timpul audierilor. Ulterior acesta a fost preluat în regim de urgență fiind dus într-un centru de urgență. Deja a fost găsit un asistent maternal care îl va prelua până ce cazul va fi soluționat în instanță. Între timp se lucrează la evaluarea psihologică și socială. Din punctul nostru de vedere, important este faptul că minorul este în siguranță”, a declarat Magda Vasilache, purtător de cuvânt al DGASPC Neamț.

Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii unei fapte contra integrității și libertății sexuale, pentru stabilirea cu exactitate a situației de fapt. Deocamdată a fost emis un ordin de protecție de către instanța de judecată, iar tatăl are mai multe interdicții, inclusiv de a se apropia la mai puțin de 100 de metri de fiul său și nu are voie să îl contacteze în nici un fel, nici măcar telefonic.

Acest caz apare după ce DGASPC Neamț a dat publicității un raport în care arată că numărul cazurilor de abuz împotriva minorilor a crescut în Neamț, în 2023 peste 700 de copii fiind vizați de acte de abuz.

(G.S., A.C.)

Articolul precedentVIDEO. FOTO. Percheziții pentru furturi de catalizatoare auto din Franța: paguba depășește 4 milioane de euro
Articolul următorNeamț. Conferința de presă AUR Neamț s-a concentrat pe subiecte naționale
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.