Miercuri, eveniment muzical la Biblioteca “Kirileanu”

Seara de jazz cu Radu Oţel şi studenţii săi

În cadrul stagiunii artistice 2014-2015, Academia de Muzică „Gheorghe Dima” Cluj-Napoca, Extensia Piatra-Neamț, prezintă miercuri, 19 noiembrie 2014, ora 17, la Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu” din Piatra-Neamț, un recital de jazz standard și evergreen-uri. Recitalul va fi susținut de studenții clasei de jazz a facultății, conducerea muzicală Dumitru Sascău, la pian – Radu Oțel. Intrarea este liberă.

Profesorul Radu Oţel (personalitate despre care am scris niciodată, el având grijă întotdeauna să-şi “scoată în faţă” colegii) are în palmares o carieră pedagogică, componistică şi de intrepretare muzicală impresionantă. A absolvit Şcoala de Muzică şi Liceul “Petru Rareş”, din Piatra-Neamţ, dar a studiat muzica şi în particular cu Valentin Gora şi Mira Ghişoiu (pian), Theodor Macarie şi Victor Iuşceanu (teorie). La Conservatorul “Ciprian Porumbescu” din Bucureşti a avut privilegiul să fie îndrumat de profesori din elita universitară. Pentru specializarea secundară pian, a lucrat cu doamnele profesoare Georgeta Ştefănescu Barnea şi Mira Ghişoiu. În anul 1973 a fost repartizat ca profesor de pian la Şcoala de Muzică din Piatra-Neamţ şi a parcurs toate gradele didactice. În anul 1976 a devenit student al Conservatorului George Enescu din Iaşi, secţia compoziţie muzicală, avându-i ca profesori pe Vasile Spătărelu (compoziţie), Anton Zeman (armonie), Sabin Pautza (orchestraţie). După 1989 se înfiinţează Liceul de Muzică din Piatra-Neamţ unde a predat pian, armonie şi a fost dirijorul orchestrei. Dirijând orchestra de elevi şi dorind să se perfecţioneze, a urmat Cursurile Internaţionale de Dirijat Orchestră cu maestrul Octav Calleya la Piatra-Neamţ, Craiova, Cluj-Napoca, Ploieşti, iar mai târziu s-a înscris la Universitatea de Arte “George Enescu” Iaşi, secţia dirijat orchestră, pe care a absolvit-o lucrând cu profesorul universitar doctor Gheorghe Victor Dumănescu şi cu lector universitar doctor Cristian Oroşanu. În anul 1998 a devenit asistent la Colegiul Universitar de Muzică Piatra-Neamţ, al Academiei de Muzică “Gheorghe Dima” Cluj-Napoca. Începând din anul 2003, a îndeplinit diferite funcţii de conducere: director adjunct, secretar ştiinţific, decan al Facultăţii de Muzică Piatra-Neamţ. Ca pianist, a cântat în diverse formaţii, duo, trio, sextet, şi în orchestre de muzică uşoară şi jazz. A compus muzică instrumentală, muzică corală, muzică pentru teatru, muzică uşoară. A dirijat orchestra de cameră a Liceului de Artă Piatra-Neamţ şi Orchestra “Concertino” a Filarmonicii “Mihail Jora” Bacău. Din anul 2006 este preşedintele Asociaţiei Culturale “Festivalul Internaţional de Percuţie Piatra-Neamţ” şi al Asociaţiei Culturale “Vasile Spătărelu” Piatra-Neamţ. Ca preşedinte al celor două asociaţii, a organizat Festivalul Naţional al Muzicii de Percuţie la Piatra-Neamţ (2006), Gala Muzicii de Percuţie la Piatra-Neamţ (2007) şi a contribuit la editarea cărţii “26 Coruri de Vasile Spătărelu” (Editura Timpul, Iaşi). În prezent este conferenţiar universitar doctor (citire de partituri, contrapunct, forme) şi membru în Consiliul Facultăţii Teoretice al Academiei de Muzică “Gheorghe Dima” Cluj-Napoca.

Aşadar, miercuri seara vom avea bucuria de a ne deconecta cu un excepţional concert de jazz.

Nicolae SAVA

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    FOTO&VIDEO Iași Zeci de mii de pelerini înalță rugăciuni la racla Cuvioasei Parascheva

    Pelerinajul de la Catedrala Mitropolitană Iași, acolo unde se află expuse raclele Cuvioasei...

    Piatra Neamț găzduiește Cupa României și Campionatul Național pe Echipe U20 la lupte

    Competițiile de lupte au început vineri, 9 octombrie, la Sala Polivalentă din Piatra...

    FOTO&VIDEO Suceava. Incendiu în pădurea de la Marginea – sunt afectate 15 hectare

    15 hectare de pădure din fondul forestier administrat de Ocolul Silvic Marginea, din...

    Torță pe patru roți în miez de noapte, la Suceava! Mașina a ars în totalitate

    Un autoturism parcat în cartierul Ițcani din municipiul Suceava a fost distrus în...

    „Fermieră” cu acte false: a obținut ilegal peste 300.000 de lei din bani europeni și a scăpat cu suspendare!

    Tribunalul Neamț a fost sesizat cu un acord de recunoaștere a vinovăției încheiat...

    Tragedie în pădurea din Vaduri: un bărbat de 60 de ani, prins sub un copac căzut

    Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit vineri după-amiază în...

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...