reclama autocenter

caraza

“Dacă aş fi tânăr din nou, aş lua totul de la capăt, la fel, cu riscul de a ajunge iar în închisoare”

Astăzi, eroul încă în viaţă de la Piatra Neamţ, Grigore Caraza, împlineşte 85 de ani. Acest om a avut o viaţă plină de suferinţe incredibile, de neimaginat, o parte din aceasta fiind povestită în unica sa carte, “Aiud însângerat”, vreo 6 ediţii. Numai faptul că a făcut 21 de ani de puşcărie politică şi doi ani de domiciliu forţat (a fost condamnat, în total, la 47 de ani) spune, credem, aproape totul despre calvarul unei vieţi.

După ce termină (în 1943) 7 clase în comuna natală, se înscrie la Şcoala normală “Gheorghe Asachi” Piatra Neamţ. În 1948  întrerupe studiile din cauza situaţiei materiale a familiei, iar între 1948-1949 este  învăţător în satul Călugăreni. Apoi începe calvarul : în 1949 – arestat la 31 august; 1950 – condamnat, la 18 februarie, la 8 ani pentru “crimă de uneltire contra ordinii sociale”, trecând prin închisorile din Piatra Neamţ, Galata-Iaşi, Văcăreşti, Jilava; 1957 – eliberat şi trimis cu domiciliu forţat în Bărăgan; 1958 – rearestat; 1959, condamnat politic la 23 de ani muncă silnică pentru acelaşi motiv, crimă de uneltire; 1964 – eliberat; 1966 – îşi reia studiile la Liceul “Rareş”; 1970 – arestat şi condamnat pentru propagandă împotriva orânduirii comuniste; 1977 – eliberat de la Aiud (după ce Zarca Aiudului rămăsese goală) şi se reînscrie la “Rareş”; 1979 – ia bacalaureatul, la vârsta de 50 de ani; în 1980 – părăseşte ţara, exil în SUA, după ce fusese trecut pe o listă a persoanelor protejate de preşedintele SUA, Jimmy Carter; 1986 – obţine cetăţenie americană; 2001 – revine în Piatra Neamţ. Lui Grigore Caraza i se acordă titlul de Cetăţean de onoare al comunei Poiana Teiului în 2004 şi de Cetăţean de onoare al municipiului Piatra Neamţ în 2007.

Anul trecut, prin toamnă, am început un interviu cu el despre ceea ce a îndurat în temniţele comuniste, din care am publicat doar o primă parte. La aniversarea sa, publicăm încă un fragment, ocazie cu care îi urăm La Mulţi Ani cu sănătate!

Domnule Caraza, în închisorile prin care aţi trecut aţi cunoscut îndeaproape mulţi oameni. Undeva povesteaţi întâmplarea cu Iustin Pârvu, când şi-a dăruit bocancii, nou-nouţi, acelui baiat desculţ. De care dintre colegii de celulă vă mai amintiţi.

– Da, exact aşa a fost cum am scris în carte. Părintele a rămas aproape desculţ. Şi-a  dat bocanii din picioare fără să stea mult pe gânduri, să se gânească că va suferi el de frig în locul acelui tânăr.

– În Neamţ mai sunt colegi cu care aţi stat în închisoare?

– Nicolae Popa, cu care am stat în închisoare, a murit. Aurel Popa, cu care am fost la Aiud, a murit şi el. Mai este Neculai Popa, care se află în străinătate, la Los Angeles. La el acasă am făcut nunta cu nevasta mea. Neculai Popa mi-a trimis răspuns şi acum de curând să mă duc la el, dacă vreau, că are vreo două dormitoare libere şi la el pot sta toată viaţa cât mai am de trăit. Voi sta foarte bine, iar dacă vreau, să mă mut la demisol. Şi voi sta foarte bine acolo.

– V-aţi gândit să vă duceţi?

– Nu, nu m-aş duce, doar decât în vizită şi să mă întorc. Ştiţi, când eu plecam din SUA – trebuia să ajung la aeroport şi de acolo să vin în România – deci când eram în maşină, care încă nu pornise, cineva a venit la maşină şi a bătut în geam. Am deschis geamul. “Domnul Caraza, pleci?” Plec, îi răspund. “De ce?” De ce plec? Uitaţi-vă de ce plec şi am să vă răspund prin versurile lui Crainic: “Iar dragostea de neam / M-a-nflăcărat să-i cânt / Moşia unde n-am / Doi paşi pentru mormânt”. Eu n-am, eu n-am doi paşi aici pentru mormânt. Şi n-am nici acuma. Eu stau în casa nevestei mele. Dacă într-o zi se va supăra pe mine şi mă va da afară, mă duc să mă culc în şanţ? Cred că nu se va întâmpla. Iar dacă se va întâmpla eu imediat părăsesc casa. “Deci zici că nu ai nimic?” N-am nimic, îi răspund.

– L-aţi cunoscut pe Nichifor Crainic?

– Am stat cu dânsul de câteva ori în celulă. De la el am învăţat o mulţime de poezii. Eu am plecat în Statele Unite ducând cu mine circa 12000 de versuri. De la Crainic, de la Radu Gyr şi de la alţi câţiva poeţi cu care am fost coleg de celulă, dar în special de la Crainic şi Radu Gyr.

– Au fost publicate în Statele Unite, auzisem.

– Le-am publicat în Statele Unite, “Poezii din închisori”, o antologie. Dar m-a tras în piept un machedon bulgar, care mi-a luat drepturile băneşti, nici măcar pe copertă nu m-a menţionat, deşi eu am dictat toate poeziile din memoria mea.

– Cum, dar n-aţi făcut un contract de editare?

– Contract, cum să fac un contract cu un camarad de temniţă?

– Dar acum nu mai eraţi în închisoare, nici dumneavoastră nici el.

– Fusesem împreună…

– Domnule Caraza, dacă ar fi să vă mai naşteţi o dată, dar în aceleaşi timpuri de atunci, cum aţi proceda?

– Dacă m-aş mai naşte o dată, aş vrea să fiu, la fel, împrună cu toată credinţa neamului românesc cu care am stat înainte. Că la Aiud am stat cu toată credinţa neamului românesc, cu tot ce a avut el mai bun.

 

– Mă refeream la altceva. Dacă aţi lua-o de la capăt, să mai aveţi încă o dată 16 ani, în acelaşi regim comunist de atunci, tot la fel aţi proceda?

– Da, la fel aş proceda.

– Ştiind chiar că veţi ajunge din nou în închisoare?

– Da, ştiind că voi ajunge în închisoare. Faptul de a muri în închisoare şi nu în libertate este o datorie a mea faţă de neamul românesc, faţă de conştiinţa mea, faţă de poporul meu, faţă de Divinitate.

A consemnat Nicolae SAVA

Articolul precedentMăstăcăneanu în ”stand-by”
Articolul următorUn ghid util: “Pelerin în judeţul Neamţ”