dumitru bordeianu

“Când am ajuns noi, la Gherla era director căpitanul Gheorghiu, un om în vârstă, cu părul alb, muncitor de meserie. Se spunea că era maistru mecanic, iar toţi cei care l-au cunoscut au vorbit numai de bine despre el. Avusese tangenţă cu comuniştii înainte de 1944 sau, poate, după aceea şi, ca şi alţi muncitori cinstiţi, credea că ei vor fi aceia ce vor aduce dreptatea şi raiul pe pământ. Ce o fi căutat acest om cumsecade să fie director de închisoare şi, mai mult, la Gherla, nu ştiu. Cât l-am cunoscut, vreo opt luni de zile, nu l-am auzit o dată să vorbească urât cu detinuţii sau să-i bruscheze. Vorbea cu fiecare ca şi cu un vechi cunoscut. La tâmplărie nu se pricepea, în schimb petrecea ore întregi în atelierul de mecanică, îmbrăcat în halat, cu mâinile murdare, învăţându-i pe cei tineri o meserie. L-am văzut de mai multe ori asistând la servitul mesei; dacă rămânea ceva pe fundul hârdăului, împărtea celor ce nu reuşeau să îndeplinească norma impusă. După unii, se pare că Gheorghiu ar fi spus că el nu a venit director la Gherla ca să omoare oamenii. Datorită atitudinii lui, acest muncitor cu bun simt nu s-a amestecat în demascări. Cel care le-a condus, verificat şi aplicat, la ordinele lui Nicolski şi Zeller, a fost odiosul şi ucigaşul ofiţer politic Avădanei. După încetarea demascărilor, când la Gherla trebuia să munceşti ca la galere, cu norme aproape imposibil de realizat, acest muncitor onest, Gheorghiu, a fost schimbat cu cel mai mare criminal pe care l-au avut închisorile comuniste din România: căpitanul Goiciu”.

Sursa: fericiti cei prigoniti.net. Dumitru Bordeianu / Mărturisiri din mlaştina disperării)