Unul din marii fizicieni de astăzi, academicianul Horia Scutaru-Ungureanu, este nemţean. Născut la 30 octombrie 1943, Roman, judeţul Neamţ) viitorul om de ştiinţă a terminat o parte din şcoala primară în oraşul natal şi a finalizat-o la Piatra Neamţ, la Liceul „Calistrat Hogaş” (1957-1961). A urmat apoi Secţia de fizică teoretică a Facultăţii de Fizică a Universităţii din Bucureşti (1961-1966), iar din anul 1966 a lucrat mai întâi ca fizician şi apoi ca cercetător ştiinţific în Secţia de fizică teoretică a Institutului de Fizică Atomică, unde a parcurs toate gradele ştiinţifice până la inclusiv cercetător ştiinţific principal gradul I la Actualul Institut Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică şi Inginerie Nucleară „Horia Hulubei”.
Este doctor în fizică din anul 1980, cu teza intitulată „Structura şi stabilitatea sistemelor cuantice deschise”. A fost distins, împreună cu dr. M. Iosifescu, în 1987, cu Premiul „Dragomir Hurmuzescu” al Academiei Române, pentru clasificarea şi construirea efectivă a constrângerilor impuse de simetriile dinamice asupra observabilelor sistemelor clasice şi cuantice. Referent ştiinţific, din 1987, al cunoscutei reviste „Journal of mathematical physics” aparţinând de Societatea Americană de Fizică. Membru fondator al Solidarităţii Universitare. Membru corespondent (1993), membru titular (1995) şi preşedinte al Secţiei de Ştiinţe Fizice a Academiei Române. Din 1993 este reprezentantul României în comitetul Est-Vest al Societăţii Europene de Fizică.
Domeniile de cercetare, în principal în fizica teoretică, în care Scutaru a adus contribuţii valoroase sunt: fundamentele fizicii cuantice, mecanica cuantică, teoria nucleelor atomice uşoare, teoria particulelor elementare, teoria sistemelor complet integrabile, teoria grupurilor în fizică, teoria cuantică a informaţiei. Contribuţiile sale originale sunt atât de valoroase, încât în literatura de specialitate au devenit deja exprimări uzuale de felul: „stări coerente generalizate în sensul lui Scutaru”, sau „sisteme covariante în sensul lui Scutaru”, ca şi „sisteme covariantive în sensul lui Scutaru”. Scutaru a publicat, în reviste de înaltă ţinută ştiinţifică din ţară şi din străinătate, peste 50 de lucrări ştiinţifice. (N. SAVA)
