Ilustrul arheolog şi preot s-a născut la 20 ianuarie 1878 (după Dicţionarul lui Prangati, la 22 ianuarie), în localitatea Răpciuni (azi Ceahlău), judeţul  Neamţ, într-o familie de preot (primul din cei 12 copii), şi a decedat la 3 noiembrie 1971, în Piatra Neamţ. Face studii la Seminariile din Roman şi “Veniamin” din Iaşi, apoi la Facultatea de Teologie Bucureşti (1900-1904, cu licenţa  în 1904), fiind hirotonisit diacon la 14 august 1905. Între 1907-1912 activează voluntar ca profesor confesor şi conferenţiar la închisoarea din incinta Mănăstirii Pângăraţi. A fost preot în satul Bistriţa (1905 – 1915) şi protopop al judeţului  Neamţ (1909 – 1912), preot paroh la biserica “Precista” din Piatra Neamţ (1915-1948) şi din nou protopop (1940-1945). În această calitate a ridicat monumentala biserică “Precista”, care a fost sfinţită în 1947. Constantin Matasă  este  întemeietorul şi directorul Muzeului Arheologic din Piatra Neamţ (1934-1971), un timp – preşedinte al Oficiulul local şi regional de turism Piatra Neamţ şi preşedinte al “Asociaţiei pentru ridicarea culturală şi economică a ţărănimii de pe Valea Bistriţei”.  Pasionat arheolog, el e cel care a descoperit în judeţul  Neamţ zeci de aşezări preistorice şi a efectuat săpături  în judeţul Neamţ în zeci de aşezări preistorice. A efectuat săpături arheologice cu profesorul  Radu Vulpe, la Piatra Şoimului şi la lzvoare, apoi singur, la Frumuşica, între anii 1939-1940, Podei-Târgu Ocna între anii 1939-1940 şi în 1956, la Dealul Viei sau în colective de cercetători ale lnstitului de Arheologie din Bucureşti. Este iniţiatorul publicaţiilor „Noua Floare a Darurilor” (1924) şi „Memoria antiquitatis” (1964). Este autorul cărţilor „Binele moral”, teză de licenţă (1904), „Călăuza Judeţului Neamţ” (1992; 1965), „Movila haiducului”, roman (1938), „Câmpul lui Dragoş” (1934) ş.a.  A publicat numeroase studii legate de săpăturile sale arheologice, cercetări de istorie locală, broşuri şi articole cu caracter teologic-pastoral.

Articolul precedentTrei poeţi din Neamţ, în limba engleză
Articolul următor„Citeam ce voiam, nu ce mi se dădea”