Patronul unei firme de transport a pierdut un camion în valoare de aproximativ 65.000 de euro după un transport ilicit ce valora mai puțin de 55.000 de lei. S-a întâmplat în noaptea de 30 spre 31 august, în jurul orei 00:50 în timpul unui control de rutină al oamenilor legii din cadrul Secției de Poliție Rurală Săbăoani.
Aflați în control la Gherăiești, au tras pe dreapta un ansamblu de vehicule ce transporta material lemnos, la volanul căruia se afla un bărbat de 51 de ani din județul Suceava. Deoarece existau suspiciuni cu privire la corectitudinea documentelor ce însoțeau transportul, ansamblul de vehicule a fost condus, pentru verificări, la Ocolul Silvic Roman.
În urma verificărilor s-a stabilit că documentele de însoțire ale transportului au fost introduse cu întârziere în aplicația specifică. „Totodată, s-a procedat la indisponibilizarea volumului de 59,32 m.c. cherestea, în valoare de 54.800 de lei precum și a ansamblului de vehicule, în valoare de aproximativ 65.000 de euro”, conform Inspectoratului Județean de Poliție Neamț.
A fost deschis dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de transportul cu orice mijloc de transport a materialelor lemnoase în volum de peste 10 m.c. neînsoțit de documente specifice de transport.
FOTO: IPJ Neamț
(G.S.)
Felicitari, Politiei Romane !!!